Am pierdut primele două zile, dar în ziua a treia, dis-de-dimineaţă, m-am suit în tren. Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge: nimic mai adevărat. De exemplu, eu: pe o bună parte din drum citisem Jane Austen, or iată ce citeam acum, la numai cîteva minute de la coborîrea din tren: "Un meniu complet pentru azi. Transgresiv, provocator, halucina(n)t şi destabilizator. Fără limite pînă la capăt. Ca să nu rataţi nimic din oferta kinky a zilei şi să nu înjuraţi după, plîngîndu-vă că n-aţi fost avertizaţi. În meniu: sex (hetero-/ homo-/ trans-, S & M, cu şi fără consecinţe), avorturi, canibalism, obsesie din plin, manii über-dubioase şi rockeri supăraţi îmblînziţi de terapie psi.". Da, mi-am zis atunci, am ajuns. Sînt la TIFF. A fost sau n-a fost prea mult sex în meniul acestei ediţii? A fost sau n-a fost prea multă violenţă? Au existat plîngeri în sensul ăsta (deşi nu mai multe ca-n anii trecuţi) şi, prin cea de-a şasea zi, mi s-a părut că exista o notă de sastiseală pînă şi în vocea AperiTIFF-ului - excelentul şi hiperenergizatul ziar al festivalului, care nu ne mai lua pe sus ca-n zilele precedente, ci se mulţumea să ne indice "încă un film şoc (...), în caz că mai poftiţi aşa ceva". Pe de altă parte, care e doza rezonabilă de sexualitate care poate fi importată în actul mersului la cinema? Dat fiind faptul că am fost expus, de la o vîrstă impresionabilă, la gîndurile şi trăirile criticului de film Pauline Kael, nu sînt sigur că pot da un răspuns cumpătat. "Filmele - care trezesc sentimente speciale, private, ascunse - au avut dintotdeauna un şmareţ potenţial erotic", scria Kael. Şi: "Filmele ne pot copleşi aşa cum nici o artă (...) n-o mai poate face - cu excepţia muzicilor folk şi rock". Încă şi mai tare vibrez la aceste cuvinte misterioase aparţinînd criticului David Thomson: "Cea mai admirabilă implicaţie romantică a oricărui film este aceea că acolo su