Pînă la urmă cam toţi fug după o diplomă. Chiar dacă nu o doresc spiritual, ci mai mult material, cu toate că nu o prea folosesc, majoritatea celor cu care am vorbit şi care profesează în cu totul alte domenii decît în cele pentru care s-au "pregătit", susţin sus şi tare că diploma, statutul de student şi imaginea de om cu studii superioare sînt musai. În primul rînd în faţa societăţii şi în al doilea, în faţa angajatorului.
Tînărul pensionar Despre angajatori mi se spune că "acum toţi caută, în primul rînd, să ai diplomă şi experienţă. După aia vin amănuntele cu limbile străine şi cunoştinţele de calculator". Aşa că Mihai a terminat Politehnica acum cinci ani. Are o diplomă cu care nu ştie ce o să facă, pentru că, unu la mînă, cu toate că la angajare o folosea doar verbal, amintind că "am studii superioare", nimeni nu se arăta interesat să o şi vadă. Doi la mînă, din toată facultatea nu a înţeles nimic. A intrat, prin repartiţie (mi se spune, pentru a mia oară, că la Poli intră oricine) la o facultate pe care a trecut-o cu dezinvoltură, ca opţiune, pe fişa de înscriere. "Habar n-aveam ce înseamnă, dar TCM suna mai bine decît orice altceva." Bazîndu-se pe "instinctul iniţialelor", Mihai a petrecut cinci ani din viaţă necăutînd ceva anume, nevisînd decît la trecerea cu bine a licenţei. Ceea ce s-a şi întîmplat, "mai cu un copiat, mai cu un învăţat". Acum trei ani şi-a găsit "postul ideal", la stat. Adică genul de muncă unde merge vorba "serviciul nu-i cîrciumă să stai toată ziua la el" şi care îl avantajează enorm. Lucrează la o firmă de sondare a opiniei publice. Introduce date şi chestionare în calculator. Este o rutină care nu presupune nici un efort, o rutină care începe la 9 dimineaţa şi se termină la 17. Nu pe ceas. Aşa are timp liber, nu are stresuri, are un salariu... normal, adică îşi permite să iasă din cînd în cînd la bere şi alte chestii din as
