Idolii şi noi, anapoda... Domnul Adrian Cioroianu este intrigat de rezultatele tentativei unui cotidian bucureştean "de a lua pulsul idolatriei noastre", făcînd publice datele unui sondaj CURS din aprilie a.c., pe care autorul articolului îl consideră - îndreptăţit - "un document privind felul în care, într-o săptămînă din primăvara lui '05, românii se percepeau pe ei înşişi prin valorile lor". Opţiunile "bietului român generic" îl nemulţumesc vădit pe publicist, chiar dacă el are în dotare acel grano salis simpatic şi relativizator care îi salvează comentariul de la agresivitatea penibilă a ieşirilor în decor public ale unor intelectuali autohtoni scîrbiţi pînă peste poate de fatalitatea de a se fi născut români. Totuşi, nici dl Cioroianu nu-şi poate stăpîni un înduioşător oftat hermeneutic atunci cînd constată că rezultatul sondajului este "întristător", restituindu-ne "un chip al nostru de genul foto-caricatură" şi, of course, "un fel de Românie secretă, impenetrabilă şi imprevizibilă, ascunsă ca un aisberg gros şi tenebros sub o gheaţă subţire şi nu tocmai curată de convingeri ferme" (subl. mele - G.N.). Înainte de a-mi da succint cu opinia de pereţii edificiului jurnalistic al lui A.C., menţionez un lucru bine ştiut, sînt sigur, de domnia sa: chestia asta cu "idolii" se poartă la greu şi pe la case mai etajate (Anglia, Germania, Franţa etc.). Pe tema "cele mai proeminente personalităţi britanice all time", insularii, de exemplu, nu s-au limitat la un banal sondaj, ci au elaborat recent un studiu solid, bazat pe răspunsurile a circa două milioane de cetăţeni majori, vaccinaţi şi cu drept de vot şi în care au fost angajate, pe lîngă instituţii specializate în sondaje, organisme guvernamentale, ONG-uri, trusturi de presă (între care şi faimosul BBC) şi altele asemenea. Rezultatul "lor" nu este mai puţin "întristător" decît "al nostru"; ba, pe ici pe acolo, ş