Ştim în fine cine a fost cel supranumit Deep Throat, o poreclă deocheată, extrasă din titlul fără perdea, fireşte, al unui film porno. Dar cursul imprimat istoriei universale de acţiunea lui Mark Felt, fostul şef-adjunct al poliţiei federale americane FBI, rămîne un subiect de meditaţie deloc trivial. Felt livrase în anii '70 informaţiile esenţiale permiţînd suspendarea din funcţie a lui Richard Nixon. Spre a-şi asigura realegerea în funcţia supremă fostul preşedinte politizase parţial serviciile secrete americane, ordonîndu-le să-i spioneze pe adversarii politici. Recent, nonagenarul pensionar al statului american s-a deconspirat singur. Eroii timpului îşi puseseră lacăt la gură, păstrînd timp de decenii unul din cele mai straşnic păzite secrete din istoria presei. Că Bob Woodward şi Carl Bernstein, ziariştii de la Washington Post informaţi de Felt despre tentativa lui Nixon de a corupe instituţii-cheie, n-au suflat atîta amar de vreme nici o vorbă despre identitatea reală a lui Deep Throat e în sine remarcabil şi spune mult despre profilul moral al unor jurnalişti. Cine ar mai rezista azi tentaţiei de a face bani mulţi sau de a-şi spori celebritatea şi puterea prin darea în vileag a izvorului unor informaţii ultrasensibile, după ce dispare necesitatea protejării sursei? Mai ştim că, în urma acţiunii lor, Justiţia americană şi instituţiile cele mai importante ale statului, precum Congresul, s-au pus pe treabă şi au făcut o înverşunată curăţenie. Nixon a fost silit să demisioneze, oamenii lui au înfundat puşcăria. Democraţia americană s-a salvat, chiar dacă preţul plătit indirect de slăbirea decisivă a Statelor Unite, într-un moment crucial, s-a soldat cu un lanţ de năpaste. S-a produs mai întîi dezastrul aşa-zisului acord de pace vietnamez, în fapt o înclinare nedemnă a lumii libere în faţa imperiului comunist. A urmat era Carter, a cărei anemie cronică a pe