Mă numesc Constantin Rudniţchi, 43 de ani, am un fiu adolescent. Am preferat să pun lucrurile la punct de la început pentru a arăta că am o dublă percepţie despre tinerii de astăzi: una profesională, dată de studiile, experienţele de serviciu sau cercetările de marketing, şi alta personală. Continuînd ideea de mai sus, pot spune că pe tineri îi vedem din două unghiuri. O dată ca pe un fel de masă de manevră legată de vînzări. Orice companie, indiferent de domeniul în care activează, îşi doreşte să-i atragă pe tinerii cumpărători. Principiul este simplu: firmele speră ca odată cu înaintarea în vîrstă, tinerii de astăzi să rămînă fideli mărcii pe care o cumpără. În felul acesta, compania îşi asigură un client de lungă durată şi, în acelaşi timp, are toate şansele să crească sumele pe care tînărul le cheltuieşte cu acel produs. Motivul? Înaintarea în vîrstă atrage după sine, în mod normal, şi o creştere a veniturilor. Un al doilea unghi se referă la experienţele mai mult sau mai puţin personale. Un profesor de facultate ne povesteşte că tinerii de astăzi nu mai învaţă nimic, o vecină ne spune că tinerii de astăzi nu mai sînt obişnuiţi să ofere locul pe scaun într-un autobuz aglomerat, soţia este busculată la ieşirea dintr-un magazin de un tînăr care intră val-vîrtej pe uşă, uitînd de codul manierelor elegante. Concluzia este una singură: tinerii din ziua de astăzi nu mai sînt buni de nimic şi vor duce ţara asta de rîpă. La polul opus, la fel de nocivă, se situează abordarea "numai tinerii mai pot salva România". Nu sînt deloc de acord cu ideea aceasta şi nu pentru că sînt prea bătrîn pentru a o îmbrăţişa. Nu cred că tinerii sau bătrînii pot salva România sau, mai exact, o pot duce spre progres, ci doar competenţa poate face acest lucru. Aşa cum am văzut oameni în vîrstă agăţîndu-se de postul pe care îl ocupă, la fel am văzut şi oameni foarte tineri care au o foam