Eurobarometrul realizat în noiembrie 2004 pe tema Tratatului constituţional arăta că, dintre olandezi, 63% erau favorabili Constituţiei, iar 11% împotriva ei. Ţările de Jos luau medalia de bronz la proba "cine susţine Constituţia Europeană", după Italia şi Belgia. În şase luni, situaţia s-a răsturnat: la referendum, au votat contra tocmai 63% (ceea ce sugerează că Zeul Hazardului e, totuşi, un om al cifrelor...). N-am să bat tocmai eu un cui în sicriul sondajelor - ele nu sînt profeţii, ci simple măsurători ale opiniilor şi stărilor de spirit la un moment dat. Or, tocmai aici e problema: stările de spirit sînt fluide, opiniile publicului se schimbă permanent, sub influenţa unor factori pe care nici o grilă sociologică nu-i poate cataloga cu exactitate. Ca şi în Franţa, referendumul olandez privind Constituţia a fost precedat de campanii pentru "da" şi "nu". Ele n-au apărut "din nimic" şi, mai ales, n-au construit discursuri publice bazate exclusiv pe argumente privind conţinutul Tratatului constituţional - altminteri, o cărţoaie plicticoasă pentru cetăţeanul de rînd şi greu de rezumat în cîteva fraze cu miez. Ca în orice campanie politică, susţinătorii şi adversarii s-au folosit de argumente diverse: a "venit vorba" şi despre imigranţi, şi despre impozite, şi despre şomaj, şi despre preţurile diferite la electricitate în ţările UE. Desigur, şi despre extindere, percepută în "vechea Europă" ca o înghiţitură prea mare pentru a putea fi digerată rapid. O cititoare a Dilemei vechi ne-a trimis un astfel de text care a circulat în Olanda pe Internet (îl publicăm în pagina 20). Ca discurs propagandistic, nu e rău, pentru că reuşeşte să transforme temele majore (pe care tehnocraţii şi politicienii le exprimă lemnos) în chestiuni concrete şi perceptibile pentru cetăţeanul mediu. "Tema" dominantă o constituie, pînă la urmă, costurile, iar nemulţumirile sînt puse pe seam