Elanul de a sfâşia două mii de pagini de jurnal intim, în vara lui 1987 - când am plecat din Vélizy-Villacoublay ca să mă instalez în solitudinea unui apartament din arondismentul XIV parizian - mi-a părut exaltant: o rupeam cu trecutul etc. Nu ignor binele psihologic pe care îl voi fi resimţit în acea perioadă dramatică: fusese o explozie ce echilibra, în spatele meu, o ruptură existenţială - sau, cum ar simplifica cineva, un divorţ în pragul bătrâneţii. Ani la rând, m-am silit să-mi păstrez acea sumbră satisfacţie, deşi mă lipsisem de multe semne mnemotehnice cu acea ocazie. Fără sprijinul unor asemenea modeste cârje scrise (jurnale, agende), amintirile noastre pot fi, în ansamblu, demne de consideraţie, dar ele revin confuze, cu tente de idealizare, cronologic aproximative...

În 1973, din Perugia unde petreceam, ca italienist, a doua bursă universitară de o lună (prima avusese loc cu un an înainte, în august 1972), i-am scris marelui poet Mario Luzi - care avea să primească Premiul Nobel de literatură un sfert de secol mai târziu! - că mi-ar plăcea să cunosc Florenţa şi, dacă era cu putinţă, să-l întâlnesc. Minune, el mi-a răspuns rapid, pe 10 noiembrie, la adresa mea temporară : Universitŕ per Stranieri, Palazzo Gallenga, 01600 Perugia, Piazza Fortebraccio :

Caro Constantin, vă voi întâlni cu multă plăcere atunci când veţi voi să veniţi la Florenţa. Telefonaţi-mi mai întâi la 6700659 (prefix 055 pentru convorbiri interurbane) şi vom fixa o întrevedere. Sper ca scrisoarea mea să vă găsească încă la Perugia. Mulţumesc şi pentru salutările pe care mi le transmiteţi de la Arcurio.

Pe curând, al Dvstră Mario Luzi

Am avut destul noroc în frecventarea unor mari poeţi contemporani italieni! O "răsplată" pentru pasiunea cu care le-am studiat creaţia şi m-am străduit să-i fac iubiţi în Rom