Cititorul neinformat care parcurge lista cărţilor de proză originală (Noaptea, 1988, Pensiunea Dina. Jurnal de emigraţie, 1995, în căutarea Alexandrei, 1999, Dezvăluiri târzii ale unui pretins martor ocular, 2000, Party cu un ceas mai devreme, 2001, Feţele lui Ianus, 2001, Pasărea de fier şi fluturii, 2001 şi Periscop. Mărturiile unui venetic, 2003), publicate de Constantin Eretescu după 1979, anul stabilirii sale în S.U.A., unde este profesor de antropologie culturală la Rhode Island School of Design din Providence, ar putea să creadă că autorul a început să scrie acest fel de literatură după expatrierea sa. De fapt, el a scris proză încă din anii studenţiei sale şi a fost un vajnic membru al cenaclului literar "Th. D. Neculuţă", care-şi ţinea şedinţele într-un subsol al Observatorului Astronomic de pe bulevardul Ana Ipătescu, la care participau, între alţii, Teodor Pâcă, Tudor George, Al. Calais, Mircea Anghelescu, Virgil Mazilescu, Iosif Naghiu, Gabriela Melinescu, Ilie Constantin, Miron Kiropol, Rodica Iulian şi alţii care s-au pierdut, care nu s-au realizat, ceea ce îl determină pe Eretescu să propună ca istoria literară să nu treacă sub tăcere virtualităţile care au fost sufocate: "N-ar trebui, oare, examinate potenţialităţile omise, noroacele pierdute şi create modelele literaturii care nu s-au materializat? Avute în vedere evenimentele paraliterare atunci când este scrisă istoria literară a unei naţiuni şi a unei epoci?". Prozatorul Eretescu n-a reuşit să tipărească în revistele vremii care apăreau în ţară, ci a debutat cu o povestire într-un volum de proză contemporană românească, în care mai figurau Sorin Titel şi Dumitru }epeneag, volum tradus şi tipărit de Max-Demeter Peyfuss în Austria (1967), alte naraţiuni scurte fiindu-i difuzate la "Deutsche Welle".
Până în anul stabilirii la Providence, cercetătorul ştiinţific de la Institutul de E