(Foto: )
Investitorii straini, care vor sa vina in Romania ori cei care si-au deschis deja afaceri in „noul tigru al Europei", se plang in mod frecvent conationalilor si organizatiilor internationale de coruptia autoritatilor romane.
Cetatenilor unor tari civilizate li se par de necrezut aceste presiuni, imaginate si exercitate de functionarii romani asupra oamenilor de afaceri straini. Ei nu le pot intelege arbitrariul si obtuzitatea, venalitatea si spiritul de casta.
Li se pare, de asemenea, de neimaginat discretionarul cu care se exprima multi magistrati in deciziile lor.
In premiera, bazandu-ne pe declaratiile date in circumstante oficiale si pe hotararile definitive ale justitiei, GAZETA dezvaluie o incredibila increngatura mafiota a autoritatilor din Bihor, in care au fost  si, din pacate, mai sunt  angrenati mai multi politisti, magistrati si „fiscalisti" oradeni.
Fiti convinsi ca numai cu astfel de oameni si cu practicile lor abuzive ne-am capatat actuala eticheta de tara, de care nu ne mai putem desparti.
Timp de cativa ani, mai multe publicatii locale si centrale, s-au intrecut in prezentarea "cruciadei impotriva actiunilor mafiote, purtata in mare taina de autoritatile de pe malul Crisului Repede"(!!?).
Cu mult inainte ca instantele sa se pronunte irevocabil, ba chiar inainte sa se redacteze rechizitoriul, colonelul „cruciat" Teodor Popa, adjunct in acea perioada al comandantului IPJ Bihor, declara ritos, visandu-si statuia la care lucra subteran si subversiv: „In faza initiala, nu se cunostea mobilul crimei.
Plecand de la principiul ca nimeni nu omoara fara motiv, s-a ajuns la concluzia ca cea mai verosimila ipoteza este incendierea spatiului inchiriat