Nici un alt mare stat nu a contribuit mai bine la proiectul european precum Franta. Dupa ocupatia din timpul razboiului, infrangerile zdrobitoare suferite in teritoriile de peste mari si polarizarea puternica dintre stanga si dreapta acasa, Franta a devenit lider politic al Europei Occidentale in anii '50. Germania de Vest asculta Franta.

Agricultura frantuzeasca a reusit sa se bucure de o puternica protectie. Mai presus de orice, sistemul francez de administratie a fost cel care a devenit modelul institutiilor europene care se formau. Dominatia avocatilor si contabililor e detectabila in documentele administrative extrem de complicate care deseori au o valoare practica limitata.

Inspiratia franceza a bibliei functionarului european - acquis-ul comunitar -, in total 97.000 de pagini de legi, directive si reglementari, e evidenta de la prima vedere.

Un sistem centralizat si indepartat de popor, aflat in mana "mandarinilor", carora nu le-ar trece prin cap sa-i consulte pe localnici privind traseul unei noi autostrazi sau unde ar trebui construita o centrala electrica, a cauzat o instrainare profunda in Franta si revolte periodice.

Nici o alta tara democratica din lume nu are partide de extrema dreapta si extrema stanga cu o sustinere atat de mare precum Franta.

Aroganta inaltei birocratii franceze si clasa politica pariziana au alimentat politici de protest si au tinut viu spiritul revolutionar. Multumita dominatiei unor astfel de indivizi la conducerea Uniunii Europene (multi dintre acestia nefiind francezi), o prapastie asemanatoare se casca intre masinaria de la Bruxelles si cetateanul european. Nici credinte, nici valori comune nu-i tin la un loc.

Pentru ca Europa sa fie un proiect politic viabil, cetatenii trebuie sa aiba respect si incredere atat in institutii, cat si in cei care detin autoritatea. Asta lipsest