Instinctul de proprietate vizează, îndeobşte, casa şi maşina, ultima fiind varianta mobilă a celei dintîi. Locuinţele mari, arătoase, somptuoase chiar, au numeroşi pereţi, suprafeţe care rămîn inexpresive, în absenţa decoraţiei artistice. De aici, interesul pentru împodobire. Se începe cu arta decorativă şi se continuă cu cea "de muzeu". Amatorul parcurge mai multe etape de cizelare a dorinţelor sale. La început, este impresionat de valoarea materialelor preţioase şi rare, din care obiectul este confecţionat. Apoi, apreciază manu-factura, munca încorporată, prestigiul travaliului minuţios, "de mînă", din care rezultă unicatul, într-un sens, viu. În sfîrşit, ajunge să sucombe în faţa prestigiului semnăturii ilustre, variantă pre-modernă a brand-ului. Riscă, astfel, să devină o victimă uşoară pentru falsificatori. Puţini ajung la stadiul în care să guste, în sine, noutatea ideii care stă la baza demersului artistic. Produsul minţii, nefiind material, nu se cumpără. În schimb, opera de artă tradiţională nu este doar concept, ci şi obiect şi, ca atare, poate fi posedată. Mai mult, a avea un tablou, care păstrează urmele gesturilor artistului, înseamnă a-i achiziţiona, într-un fel, trupul. Orice colecţionar de artă are ceva din traficantul de carne vie. Plăcerea subtilă de a poseda imaterialul, simbolicul decorporalizat, este proprie doar societăţilor pe care acumularea le-a dus la blazare. Astfel, în Anglia, Stephen Rumney a lansat proiectul Domain Art, care propune alte forme pentru operele de artă şi alte modalităţi de a face comerţ cu ele. Adresa www.buymodernart.com ne conduce în galeria virtuală a artistului, unde acesta îşi prezintă expoziţia. Lucrarea TheFutureOfArt.com există, deocamdată, doar ca organizare de pixeli pe ecran. Figura nu redă efectele de animaţie şi de flash de pe situl web: acolo, culorile sclipesc şi literele pulsează. Simplitatea compozi