15 iunie este, în România, ziua generică a sfîrşitului de an şcolar, zi în care copiii ce-şi iau profesorii în serios capătă coroniţe, iar ceilalţi se bucură - se ştie - încă şi mai mult. Speranţele de altădată - cum că dacă dai cu untură pe la temelia şcolii o vor roade cîinii în cursul verii - s-au spulberat, sînt folclor; la această oră, cei nevrozaţi de teze au mijloace de protest ceva mai high tech: ameninţări cu bombe de la telefonul public din colţul străzii, cuie în roţile Daciilor profesorilor, sms-uri hard către profesoare, ba chiar - omagiu adus epocii video - şi cîte o grenadă defensivă aruncată, aşa, à la Rambo , cum s-a întîmplat acum vreo trei ani în Bucureşti, în poarta liceului "Jean Monnet". Anul acesta, 15 iunie a fost încă şi mai special. Ca semn că acolo unde se termină şcoala încep cele mai mari năzdrăvănii, în seara acestei zile, într-o mănăstire dintr-un colţ de Moldovă, o tînără de 23 de ani a murit după o agonie lentă şi spectaculoasă, întocmai ca o movie star de categoria B minus, din alea care te-ai aştepta să reînvie în partea a doua a filmului: răstignită, cu un căluş în gură, legată cu funii la mîini şi la picioare, pe o cruce improvizată de un preot şi de alte cîteva călugăriţe bezmeticiţi şi, pesemne, cu grave probleme la hormoni şi la neuroni. Cine şi ce anume au putut transforma un preot într-un criminal, desprins parcă, cu barba lui cu tot, dintr-un video-game sau dintr-un horror? De fapt, crima de la Tanacu apasă pe mulţi umeri; haideţi să vedem ce rol am avut fiecare în această dramă şi să nu-i mai lăsăm încruntatului Corogeanu merite exclusive. Pentru că nu le are. În primul rînd, acesta ar cam fi un prilej de reflecţie pentru ierarhia Bisericii Ortodoxe Române. Timp de secole, preoţii au fost intelectualii satelor noastre şi au păstrat - cum au putut şi ei - conştiinţa de neam, stindardul (micuţ, dar vizibil de departe a