- Şi în ţară ce se mai întîmplă? Înainte însă de a apuca eu să spun ceva, amicul meu, aflat de trei ani la o bursă în Canada, şi-a dat singur răspunsul: - Înţeleg că ne pregătim de integrarea în Europa anului 1000! - !? - Păi, pe aici, toată lumea nu mai vorbeşte de România lui Dracula, ci despre România lui Daniel! "Toată lumea" era, evident, o exagerare. Dar TV5, de pildă, la care mă mai uit şi eu şi care nu s-a înghesuit să prezinte cazul răpirii jurnaliştilor români, a avut în trei zile două prezentări în prime time despre călugărul Daniel şi ororile de la mănăstirea din Tanacu. Şi iată că vestea a trecut şi Atlanticul... Problema aici nu este doar "evenimentul", faptul în sine, ci, dincolo de acesta, condiţiile de posibilitate ale fenomenului. Nu este (doar) demenţa unui individ şi nici măcar aceea a vreunui grup sectar la limita legalităţii, ci un comportament care îmbracă aspectul "adevăratei" ortodoxii şi care îşi găseşte astfel legitimitatea în ochii unei colectivităţi tocmai ca "adevărată" credinţă. Şi care s-ar putea să fie, de fapt, manifestarea malignă şi extremă a unui fenomen mai larg şi, aparent, benign... Să recapitulăm. Mai întîi faptul: la mănăstirea Sfînta Treime din comuna Tanacu, ieromonahul Daniel, secondat de cele patru maici, au crucificat timp de cîteva zile o maică "posedată de diavol" (schizofrenie). Moartea acesteia a fost produsă, se pare, prin sufocare. Explicaţia: "Dracii nu pot fi vindecaţi cu pastile!". Fenomenul? Acesta este mai complicat şi se desfăşoară la mai multe niveluri, de la cel local pînă la cel al integrării europene a ţării noastre. Să o luăm pe rînd. Comunitatea monahală. Prima problemă este legată de originea acesteia: cum s-a constituit ea? Prin ce şcoli şi vămi bisericeşti au trecut "vieţuitoarele" acesteia? Ceea ce ştim deocamdată din presă despre slujitorii acestei mănăstiri este de natură să nască o bănuial