"Păi nu!" Observînd că polemica legată de profesori s-a întins pe vreo trei numere, nu m-am putut abţine să nu mă amestec, ca să exprim şi o părere din miezul chestiunii. Nici nu mai îndrăznesc să scriu ceva "de rău" despre vreun dascăl, de teamă să nu fiu acuzată de obtuzitate, necunoaştere a realităţii înconjurătoare (deşi fac zilnic drumul pînă la facultate şi înapoi) şi mai ştiu eu ce alte născociri. Capacitatea de a analiza cît de cît lucid, de a-ţi da seama de defectele tale şi ale celorlalţi, de a arăta problema cu degetul în speranţa că poate-poate o să mişte ceva, a ajuns incapacitate de a te integra într-o disciplină. (?) În acest caz, mi-o asum cu toată seriozitatea. Şi m-am hotărît să nu (mai) tac şi înghit, să nu mai accept un "da, dar...". Da, dar mai există şi alţii care fură, nu-şi fac treaba, cer şpagă. Da, dar mai există şi profesori buni, cărora le sorbi cuvintele fără să răsufli. Da, dar nici elevii nu se omoară cu învăţatul. Şi-atunci mai bine ne complacem cu toţii într-un "noi ne facem că învăţăm, ei se fac că ne predau" (şi invers). Aşa că toată lumea e mulţumită!? Păi nu! Eu, ei, ele, ăştia micii, abia ieşiţii de pe băncile şcolii, spunem nu! Vrem, în schimb, multe: multe cunoştinţe, multe discuţii, multe informaţii, multă practică. Culmea, mai sînt şi tineri care îşi doresc să înveţe, dar, iar o problemă spinoasă, nu orice şi nu oricum. Nu dictare după foi, ci schimb de idei, opinii, exemple, exerciţii de gîndire şi de imaginaţie. Nu un "că zic eu", ci un "tinere, ce părere ai?". Am avut, spre norocul meu, parte şi de asemenea oameni. Am putut să mă ridic în picioare la sfîrşitul unei ore pentru a-l aplauda pe cel care, timp de un an, a predat un curs fără cusur. Aş vrea însă să am ocazia de a face mai des acest lucru. Îmi doresc să pot spune nu "am avut UN profesor extraordinar", ci "am avut UN profesor care nu-şi merita numele". Din