Am mers cu un om bolnav pe la mai mulţi doctori, spitale şi policlinici. Nimeni nu prea reuşea să-i pună diagnosticul. Deşi serviabili şi, din auzite, buni profesionişti, nu-i dădeau de capăt acelei boli ciudate. Se cereau analize de toate felurile. Umblînd după ele zile la rînd, omului îi scădeau puterile. În disperare de cauză, medicul de familie l-a trimis la un mare specialist despre care presupunea că i-ar putea intui boala şi fără analize. (Intuiţia are încă o mare pondere în sistemul nostru medical.) Un mare doctor, de la un mare spital. La uşa cabinetului lui erau însă o mulţime de oameni. Veniţi din toată ţara. O coadă care ar fi durat probabil multe ore. Greu de crezut că doctorul ar fi putut să-i consulte pe toţi într-o zi. Şi scaune nu erau destule. Omul meu nu s-a simţit în stare să se înhame la un aşa efort. S-a întors obosit şi mai bolnav la rudele care-l găzduiau în Bucureşti şi încercau să-l îngrijească aşa cum puteau. Ziua următoare corvoada a reînceput. I se spusese că totuşi va trebui să mai facă nişte analize. Am mers împreună la o policlinică particulară. I s-a spus acolo că pînă la "recoltare" trebuie să aştepte vreo două ore. Nemîncat şi nebăut. Aici scaune erau mai multe, nu însă şi suficiente. Afară era cald. La capătul celor două ore, am aflat că analizele, nu cele mai banale, dar nici unele foarte complicate, costau ceva mai mult decît salariul mediu pe economie. Gratuit se pot face doar dacă eşti internat în spital şi

nici atunci nu e sigur. Iar internarea nu e simplă, din lipsa paturilor. Cineva mi-a povestit chiar că pentru nişte analize în regim gratuit, aceeaşi policlinică particulară i-a făcut programare peste o lună de zile. Cînd s-a împlinit luna, în data de... a telefonat: nimeni nu-şi mai aducea însă aminte de nimic. La indignarea lui tot mai aprinsă, au reacţionat în cele din urmă şi i-au spus că trebuia să fi sunat