Lucian Boia,
Jules Verne,
Editura Humanitas, Bucuresti,
2005, 282 p.
Cartea lui Lucian Boia este un studiu amanuntit al controversatei opere a celui care a fost „l’enchanteur“ pentru nenumarati adolescenti din veacul al XIX-lea, dar si al XX-lea. Jules Verne si-a atras publicul cu personaje ce se aventureaza pe trasee exotice ajutindu-se de tot felul de inventii tehnologice. Dar a fost si este Jules Verne receptat numai de catre un public de adolescenti? Pot fi numite romanele acestuia literatura de anticipatie? O alta intrebare importanta, al carei raspuns il gasim chiar in primul capitol al cartii, este de ce o opera care a cunoscut un imens succes ce a depasit barierele timpului nu a reusit sa fie etichetata drept literatura si nici sa-l ajute pe autor sa fie inclus in paginile istoriilor si antologiilor literare?
Aflam ca, in viziunea criticilor si a istoricilor literari ai vremii (secolul al XIX-lea), opera verniana se afla la intilnirea a trei genuri considerate, conform terminologiei actuale, ca apartinind „paraliteraturii“.
Era vorba despre „un amestec de vulgarizare stiintifica, roman popular si literatura pentru copii“. Chiar daca aceste genuri erau „caracteristice pentru evolutiile si spiritul secolului al XIX-lea“, ele nu erau considerate ca fiind literatura, iar autorii care le abordau nu erau interesati de psihologia personajelor lor si nici de studiul societatii sau al ideologiilor. Jules Verne nu este preocupat in romanele sale de impactul tehnologiei asupra evolutiei societatii, ci de prezentarea unei vaste geografii exotice, prin intermediul aventurilor. Astfel, ii descoperim si cele doua pasiuni: teatrul si geografia. Se pare ca, atunci cind concepea un nou roman, Jules Verne nu pornea de la crearea unui personaj sau a unei actiuni bine inchegate, ci de la un nou itinerar urmarit pe harta lumii. I
