Cît m-am plimbat prin Occident, m-am obişnuit cu homosexualii cool. Deschişi, veseli, sofisticaţi şi - mai presus de toate - extrem de empatici. Ca să folosesc un termen din argoul tehnologiei informaţiei, mi-au părut mai mereu bărbaţi v.2 (adică versiunea 2), model cu îmbunătăţiri. Fără multe din defectele heterosexualilor (de exemplu, aţi observat că deşi beau şi ei bere, nu fac totuşi burtă? De ce? Poate pentru că le pasă de felul în care arată, chiar şi după ce se însoară...). Dar să lăsăm divagaţiile. Şi să constatăm că la fel ca în chestiunea agriculturii, unde, nu-i aşa, încă mai arăm cu calul, şi-n materie de comunitate a homosexualilor avem unele rămîneri în urmă. Cea mai dureroasă rămîne aceea a dispreţului. Nu doar al heterosexualilor pentru homo, ci şi cîteodată invers. Şi zău că nu ajută cauzei libertăţii - pe care, să menţionez de la început, o susţin şi eu. Să vă spun la ce mă refer, deşi detest să dau nume: la Răzvan Ciobanu, creator de modă şi foarte curajos gay ieşit la lumină din proprie iniţiativă (bravo pentru asta, cred sincer că nu i-a fost uşor!). Ei bine, dl Ciobanu scrie într-o revistă mondenă despre experienţa detestabilă de a mînca în restaurante în care alţii vin cu copiii. Copii plictisiţi, presupune autorul, motiv pentru care fac tărăboi şi-l deranjează. În background-ul articolului se ghiceşte nu doar enervarea provocată de faptul că ăia micii dau cu capul în mese şi urlă. Dar şi exasperarea (nerostită) a autorului că unii vin la restaurant cu dovada ruşinoasă a orientării lor sexuale şi şi-o exhibă astfel, ca să-l enerveze pe el. Iată că a scrie fără cercetare prealabilă nu e privilegiul heterosexualilor. Dacă dl Ciobanu i-ar fi întrebat pe părinţi, ar fi aflat două lucruri care i-ar fi distrus în faşă tentativa de cronică de moravuri: Părinţii îşi iau la restaurant copiii pentru că-i iubesc. Pentru că vor să-i scoată în lume ş