La numai 28 de ani, si-a facut din brate, cele mai vanjoase vasle, gonind cu disperarea celui care uraste comunismul, catre alte zari. Ioan Lucian Herlo a traversat Dunarea inot, in cautare de mai bine. A avut noroc. A reusit. Acum, dupa mai bine de un deceniu, isi povesteste aventura vietii.
de CARMEN PREOTESOIU
DECIZIE. Din motive personale, Lucian Herlo a dorit sa nu apara cu fata in fotografie. I-am respectat dorinta S-a aruncat in valurile Dunarii, asemenea unui copil, in jocul lui zburdalnic, nestiut si neinteles de nimeni. Sperand. Dar cu o teama imensa. Auzise de batalie care se aplicau celor care erau prinsi la granita, de torturile si de modul in care familiile lor erau persecutate de catre Securitate. Totusi, nimic nu a putut sa-l opreasca. Ideea de a fugi din tara s-a cuibarit in mintea sa, mai cu seama in momentul in care casa in care locuiau a fost demolata. Atunci a vazut cum toata agoniseala de-o viata a parintilor a disparut pur si simplu. Tanar si ingrozit, Lucia Herlo, la numai 25 de ani, a ascultat vocea care-i tot rasuna in creier, soptindu-i ademenitor: "E timpul sa arati ca poti, e timpul sa scapi de comunisti!"
DE PIEPT CU VIATA. Terminase facultatea. Era inginer stagiar la Portile de Fier 2, in Ostrovul Mare. Lucra de mai bine de doi ani de zile si de fiecare data cand zarea marea aceea de apa, calma si frumoasa, isi spunea ca pe un crez: "Pe aici o sa trec eu!". Si asa s-a intamplat. "Intr-o seara, pe 12 septembrie, am facut marele pas, impreuna cu un coleg de munca. S-a intamplat totul foarte repede. In acea zi, am lasat televizorul deschis, ca sa se creada ca sunt acasa, si am plecat, lasand in urma totul", povesteste Lucian Herlo.
Singurul lucru aranjat era ca o masina sa-i astepte la capatul drumului, pe partea cealalta. Si-au luat cu ei doar trei lucruri: o pereche de labe ca sa-i ajute la inot, o salt
