Octavian Belu a venit la Europenele Individuale de gimnastica artistica de la Debrecen insotit doar de trei sportive: Catalina Ponor, Florica Leonida si Daniela Sofronie. Accidentata la antrenamentele Octavian Belu a venit la Europenele Individuale de gimnastica artistica de la Debrecen insotit doar de trei sportive: Catalina Ponor, Florica Leonida si Daniela Sofronie. Accidentata la antrenamentele oficiale, ultima nu a mai intrat ieri in calificarile pentru individual compus, iar Ponor a concurat doar la sol si la barna, aparate care i-au adus titlurile olimpice. Leonida, singura care a evoluat la toate cele patru aparate, a obtinut note slabe tocmai unde romancele au traditie: barna, 8,375, si la sol, 8,450. Au salvat-o paralele, 9,200, si sariturile, 9,025, si a terminat pe primul loc prima subdiviziune. Nu a ramas insa in fruntea ierarhiei, fiind intrecuta apoi de sportive din tari fara mari pretentii in gimnastica feminina: Marea Britanie, Franta, Olanda. Ponor si-a onorat cartea de vizita. A facut spectacol la barna, evolutia sa fiind recompensata cu 9,712, iar la sol a luat o nota destul de buna, 9,200. In ciuda accidentarii de la glezna, Daniela Sofronie a evoluat la paralele bine, asigurandu-si prezenta in finala cu un 9,462. Maine au loc calificarile in probele masculine. Fata de fete, baietii sunt mari favoriti ai intrecerilor. Marian Dragulescu, campion la individual compus anul trecut, la Ljubljana, e considerat de specialisti principalul candidat la aur. Alte medalii pot veni de la cal cu manere, unde Marius Urzica tinteste al cincilea titlu din cariera, saituri si sol.