Puţin mai tînăr decît Proust, René Peter era, ca şi acesta, fiul unui medic reputat. Romancier, autor de comedii de succes (a scris una în colaborare cu Georges Feydeau), istoriograf al Academiei franceze, Peter a scris tîrziu (a terminat-o abia în 1947) o carte de amintiri despre Marcel Proust. Manuscrisul a fost găsit recent de nepoata scriitorului şi publicat acum sub titlul Une saison avec Marcel Proust (Gallimard). Fără să conţină revelaţii spectaculoase, cartea luminează o perioadă puţin cunoscută din viaţa autorului Căutării timpului pierdut. Sîntem în august 1906. Mama lui Proust murise cu opt luni în urmă şi ştim bine că dipariţia ei a fost pentru romancier o teribilă durere, dar şi o eliberare. Proust vine la Versailles şi se instalează la Hôtel des Réservoirs, cu intenţia de a rămîne cîteva zile, maximum cîteva săptămîni, pînă cînd îşi va găsi un alt domiciliu parizian. Va apela de altfel la mai vechea lui cunoştinţă René Peter, care locuia atunci la Versailles, să-l ajute în demersurile sale, formulînd cele mai extravagante exigenţe (va alege, în final, soluţia cea mai previzibilă, apartamentul din bulevardul Haussmann). Cei doi se ştiau încă din copilărie şi existenţele lor se intersectaseră în mai multe rînduri. În 1906, la 34 de ani, Proust publicase doar Les Plaisirs et les Jours şi cele două traduceri din Ruskin (însoţite, e drept, de prefeţe extraordinare, una din ele fiind superbul eseu despre lectură). Avea o reputaţie, care cu greu va fi corectată, de scriitor monden, fascinat de saloanele aristocratice. Portretul pe care i-l face, din tuşe succesive, René Peter, este credibil şi se ridică deasupra anecdoticului facil. Dintr-un soi de cochetărie, Proust spune adesea despre sine că e "bătrîn". Îi place de altfel autoderiziunea, se zugrăveşte ca un mare bolnav şi un iremediabil ratat. În alt loc vorbeşte despre sentimentul de "gelozie", de