Un imobil vechi de peste 100 de ani, estimat la peste 15 miliarde de lei, a fost retrocedat unei "fantome", in baza unor acte care nu justificau solicitarea. Trei politisti sunt cercetati de procurori in acest dosar, dar cladirea a fost deja vanduta unor italieni si se afla acum in paragina. de NICOLETA BUTNARU OBSERVATOR ARHITECTURA. Construita in secolul XVIII, vila din imagine este considerata ca fiind cea mai interesanta cladire din municipiul Braila O cladire din municipiul Braila, parte din patrimoniul cultural national, amplasata pe faleza Dunarii si in care a functionat Fundatia Braileana pentru Tineret (FBT) a devenit subiectul unui scandal de proportii. Razboiul privind dobandirea cladirii s-a purtat atat pe rolul instantelor de judecata, cat si la organele de cercetare penala, iar piesa de rezistenta a dosarului a devenit, recent, o rezolutie a Parchetului National Anticoruptie, care-i incrimineaza taman pe politistii care au instrumentat speta.
Primele atestari documentare ale cladirii din Bulevardul Carol I, nr. 1, acum Independentei nr. 1A, apar in anul 1900. Dupa ce a trecut prin mainile mai multor proprietari, casa a fost nationalizata pe vremea comunistilor si a ajuns in folosinta UTC-ului. In 1993, prin ordin al prefectului de atunci, cladirea a fost atribuita, impreuna cu terenul aferent, Fundatiei Brailene pentru Tineret (FBT).
REVENDICAREA. In 1996, mandatara unei presupuse mostenitoare, braileanca Elisabeta Mitu, a solicitat restituirea casei si a sustinut ca-si argumenteaza cererea prin acte ca: certificat de deces pe numele Dumitriu Spiru (proprietarul de la 1932), certificat de deces pe numele Dumitriu Tareva, tatal celui de mai inainte, certificatul de nastere al mamei acestuia, Elena, si certificatul de casatorie al mostenitoarei Elena Pastia. Cu toate acestea, actele depuse la dosar au fost altele: un certificat de dec