Construit din conversatii, stari, zaboviri si intoarceri in acelasi punct de plecare: literatura vs. viata, "A Love Song for Bobby Long" e genul de film al carui diapazon nostalgic te urmareste mult dupa ce ai iesit din sala. Nu e o productie pretentioasa si coplesitoare prin spectaculozitate, ci (bila alba pentru regizoare, subiect si echipa) o poveste duioasa si intimista, care functioneaza si cucereste prin dialoguri si personaje. Bobby Long a fost un exceptional profesor de literatura engleza, a carui dedicatie profesionala cucerea elevii si al carui sarm masculin seducea femeile fara efort. O succesiune de rasturnari dramatice in plan personal l-au dus insa la parasirea colegiului unde preda stralucit si la refugierea ursuza si resemnata in New Orleans (alaturi de Lawson Pines, cel mai promitator dintre studentii sai), in casa dezabuzatei cantarete Lorraine, fosta muza si iubita a lui Bobby. Naufragiati in oraselul fierbinte si umed, unde totul se taraste alene, de la accentul oamenilor, la cantecele taraganate si rascolitoare si la viata de zi cu zi, lipsita de orice eveniment, Bobby si Lawson reusesc sa supravietuiasca, boem si literar, printre vrafuri de carti si mormane de sticle de vodca, ingropand cu obstinatie amintirile dramatice care i-au adus impreuna. Asa ii gaseste Purcy Will, fiica adolescenta a lui Lorraine, sosita in oras prea tarziu pentru a mai asista la inmormantarea mamei ei, dar destul de devreme pentru a incepe o viata stranie alaturi de ciudatii ei colocatari. De aici, filmul se constituie intr-un inteligent slalom printre starile, conflictele, apropierile si izbucnirile celor trei. Chiar daca drumul lor alaturi este destul de previzibil (cei doi, intuind inteligenta nativa si sensibilitatea fetei, incearca sa transforme "buruiana" - la care face trimitere directa prenumele ei, Purslane, o planta salbatica, avand delicate inflorescente