Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Derogare paguboasa la conducerea Spitalului Judetean Arad

Publicat in Romania Libera, vineri 3 iunie 2005 ·

Noul director general al Spitalului Clinic Judetean Arad, Gheorghe Neamtiu, a amenintat ca isi va da demisia din functie din cauza salariului prea mic pe care il primeste. Pentru ca nu are studii medicale, conform legislatiei in vigoare pentru ocuparea unui asemenea post, Neamtiu are un salariu de incadrare de 4,5 milioane de lei, la care se adauga sporul de conducere care este de aproximativ 1,5 milioane lei. Pentru ca acesta sa poata ocupa postul de director general a fost nevoie de o derogare a Ministerului Sanatatii, deoarece Gheorghe Neamtiu nu are studii de medicina si farmacie, asa cum prevede legislatia in vigoare pentru ocuparea unei asemenea functii. De acest demers s-a ocupat colegul sau din PNL, prefectul Cristian Stragea. Dar, dupa ce a fost investit in functie, noul director al Spitalului Judetean Arad a aflat ca, din cauza lipsei studiilor de medicina, nu poate fi retribuit conform grilei de sala-rizare pentru acest post si a amenintat ca va parasi noul loc de munca. "Trebuie sa recunosc ca, daca as fi stiut inainte de numirea mea ca director la acest spital ce salariu voi avea, nu as fi acceptat aceasta functie. Eu sper sa se gaseasca o solutie pentru marirea salariului. Daca nu se va rezolva aceasta problema financiara, eu nu am de gand sa raman director la Spitalul Judetean Arad. Pentru patru milioane de lei pe luna, nu se merita. Daca aceasta problema nu va fi rezolvata voi sta cele 60 de zile, cat este perioada de interimat iar apoi demisionez din functie", a declarat Neamtiu. Alaturi de acesta, din noua echipa de conducere a Spitalului Judetean mai fac parte Monica Puticiu, director medical si Vasile Man, director administrativ. Interesant este ca nici Man nu este cadru medical, el avand gradul de colonel in rezerva, dupa ce a activat la Centrul Militar Judetean Arad. Noul director general al Spitalului Clinic Judetean Arad, Gheorghe N

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 58 minute
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 3 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 3 ore
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

31°
lun.

19°/39°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°