Cazul celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak a adus în societatea românească teme acute de dezbatere. Scena publică e ocupată, mai ales, de două: cea a prestaţiei presei şi cea a potrivirii dlui Băsescu în rolul de preşedinte al unei Românii în curs de aderare. A lipsit, aproape cu totul, tema războiului în care România este angajată şi datorită căruia cei trei au fost la un pas de moarte. Mulţi se întreabă şi astăzi de unde expresia "război împotriva terorismului". Ce fel de război este acesta? Înainte de 11 septembrie 2001 nimeni nu vorbea despre război împotriva terorismului decît, poate, în sens metaforic, aşa cum s-ar vorbi despre "război împotriva sărăciei" sau "război împotriva SIDA" sau "război împotriva analfabetismului". În primele zile de după 11 septembrie, expresia a continuat să fie folosită tot în sens metaforic, dar a fost atît de (ab)uzată, încît metafora s-a pierdut şi războiul a căpătat, în mintea celor mai mulţi şi în contextul tragic al atacurilor teroriste, sens propriu. Primul teoretician al acestui război este, cine altul?, preşedintele Bush. La 9 zile după atacuri, preşedintele Bush a vorbit în faţa Congresului, reunit de urgenţă, despre "războiul împotriva terorismului", folosind, pentru prima oară, expresia în sens propriu, politic şi militar, avertizînd că "acest război nu seamănă cu nici un alt război prin care am trecut" şi că este un gen de război care se va duce mai ales "cu operaţiuni acoperite şi va fi secret chiar şi atunci cînd vom obţine succese". Nu multă vreme după aceea, strategii militari americani au lansat public conceptul de "război asimetric", adică un război dus de o entitate statală contra unui actor non-statal, particularizînd ceea ce era deja cunoscut între experţi ca "a patra generaţie de război". Textul care descrie războiul de a patra generaţie a apărut încă din 1989 într-o revistă de specialitate* şi si