de PAULA ANASTASIA TUDOR IN MEMORIA LUI VLADUT Cuvantul... cat este de important si cat este de nesemnificativ in acelasi timp! Cat este de util si cat de sters! Cat este de maret si, totodata, cat de nevolnic! Dar problema nu e a cuvantului ca poate avea atat de multe insusiri antagonice, ci a starii sufletesti in care te afli atunci cand il rostesti. Cat de usor poate fi rasucit, intors pe dos, analizat si despicat in cat de multe sensuri! Trebuie sa fii atat de atent cand il rostesti, ca nu cumva sa te trezesti ca tu ai gandit ceva, iar ceilalti au inteles - fiecare - altceva. Este teribil de obositor, iar pentru asta iti trebuie o conditie psihica de exceptie. De aceea toate institutiile, toate marile companii angajeaza personal specializat in a aseza cat mai bine cuvintele astfel incat ceea ce au de comunicat sa fie foarte clar... sau sa nu se inteleaga nimic. Mai ales ca exista un hobby general - disecarea fiecarui cuvintel in parte. Si atunci cum sa nu intelegi niste oameni obositi si vatamati psihic ca prefera sa fie scumpi la vorba, mai ales daca de spusele lor atarna soarta altora...?
Ati observat ca atunci cand povestesti acelasi lucru, de doua ori insa in alti termeni (pentru ca nu doresti sa te repeti sau pur si simplu ai uitat ce cuvinte ai folosit), ti se spune: "Dar atunci ai spus altceva!" Si te pui pe rascolit propria memorie, sa-ti amintesti cum si ce ai spus, ca sa-ti dai seama ce s-a putut intelege.
De cate ori trebuie sa vorbesc in fata camerei, sunt terorizata de gandul ca nu voi avea la indemana cuvintele potrivite, ca ceea ce spun ar putea fi inteles gresit. Iar cuvintele, pe langa multele calitati pe care le au, au si marele defect de a nu putea exprima decat palid ceea ce simti cu adevarat. Cand am dorit sa imi exprim recunostinta tuturor celor care ne-au ajutat, imi scormoneam imaginatia sa gasesc expresii care sa rede
