PCR, FSN, PSDR
Lupta Unica formă de manifestare a activistului de partid e munca. Munca în fiecare zi pentru aspiraţiile materiale şi spirituale ale comunităţii. Împletirea cea mai plenară a muncii în realitatea de fiecare zi este lupta. Astăzi, în lumea acestor contradicţii, iată Franţa, tradiţională în crearea Europei unite, dă un vot negativ Constituţiei Europene, iată Germania, care este într-un marasm de nedescris după unirea cu Germania comunistă, deci, în lumina acestor contradicţii, nu poţi supravieţui fără o lume care să lupte, nu egoist, ci pentru comunitatea largă în care trăieşte. Cugir Eu am fost în Cugir, apoi m-am mutat la Horezu. Am fost mereu şi mereu într-o agitaţie continuă fiindcă eram entuziast. M-am întors la Cugir. Viaţa mea cum a fost? Eram un entuziast. Lucram ore în noapte, dacă era nevoie. În '79 am intrat în PCR. A fost simplu, dar nu atît de simplu. Mulţi spun acum, oricum ne primeau, eu vă spun simplu că am avut emoţii, mari emoţii. M-au întrebat din Statut şi ştiam, dar m-au întrebat din munca de fiecare zi, cu oamenii, şi acolo le-am spus, fără minciună, fără nimic: uite, asta e viaţa care o duc, muncesc la primărie pentru spaţiile verzi, oxigenul patriei. Şi, da, eram mîndru, în anul acela am reuşit 700 de puieţi să plantez, 25.000 de flori în tot oraşul. Mi s-a spus că sînt puţine, dar eu am spus sîntem abia în aprilie, cultivarea, plantarea continuă. Tovarăşii au fost de acord cu mine. Cînd în '90 am intrat în FSN, nu am fost întrebat nimic. Nici apoi
în PSDR. Ori, oamenii vor să se laude, să se spună: uite, omul acela se pricepe la asta. Celălalt la alta. Să se ştie ce şi cum, ori, după Revoluţie, munca de partid a mers pe interes. Cunoşteai datul din coate era bine. În mod normal, pe mine mă cunoşteau de la partid, de la Primărie, doar au fost aceiaşi oameni timp de, nu ştiu cît, zece ani, şi mă ajutau... apa s-a
