Să ne întoarcem în timp, undeva, în ultimele zile ale lui '89 sau primele zile ale lui '90. Văzute de sus, străzile oraşelor româneşti arată la primele ore ale dimineţii ca nişte cozi de balaur: românii cumpără ziare şi pentru asta stau încolonaţi cuminţi la tarabe şi chioşcuri precum soldaţii unei armate obosite. Le e foame. Se hrănesc cu România liberă, Adevărul, Tineretul liber, Zig Zag... Tiraje uriaşe. Sute de mii, milioane de exemplare. Într-un birou din fosta Casă a Scînteii, un termoplonjor rusesc fierbe cafeaua de dimineaţă. Zgomotul apei clocotite se suprapune clănţănitului maşinii de scris. Şi lui îi e foame. Ce are? O Dacia amărîtă şi un apartament la care ar mai fi de plătit rate pînă hăt, tîrziu, în 2004. S-a însurat de tînăr, cînd n-avea mai nimic, dar l-a ajutat Partidul. Nu cu mult, dar, simţindu-l talentat şi slugarnic, careva dintre tovarăşi sau tovarăşe l-a plăcut şi l-a luat sub aripa-i ocrotitoare. N-a zis nu, ce-avea de pierdut? Poate doar ceva timp scriind, din cînd în cînd, cîte un articol închinat Partidului sau Conducătorului iubit. Ah, da, a şi turnat un pic, nu mult. La Securitate. Cîteva rapoarte despre amici plecaţi în străinătate şi alte cîteva pagini despre studenţii străini din Regie. În rest, şi-a văzut de treaba lui. Pe cîţi nu i-a ajutat! A făcut rost de butelii, de aprobări pentru ARO, a adus videouri şi parfumuri din deplasările cu Dinamo în străinătate... Ce vremuri! Acum e o iarnă nenorocită, în care lumea proastă stă la coadă la ziare, pe vremuri stătea la coadă la pîine şi la salam Victoria. El n-a stat la coadă decît în primii ani de meserie, cînd nu ştia cum merg lucrurile. Apoi a învăţat: cartofii şi-i lua, în fiecare an, de la CAP Lunguleţu, carnea venea, de Crăciun, de la Căteasca. Un reportaj, două şi gata! L-au învăţat băieţii din Televiziune, ei ştiau mult mai bine lecţia cu filmarea şi mîncarea.
Şi acum?
