Teo: N-am mai discutat de mult "în timp real". Eta: Există şi un timp care nu e real? Teo: Da, acela pe care-l petreci singur, citind, navigînd, gîndind. Eta: Timpul înseamnă bani. Putem spune că "timpul real" înseamnă bani reali? Teo: Banii reali au fost odată. Pe vremea cînd aveau un referent, o bază, o "acoperire". Eta: Credeam că banul e un simplu semn. Teo: Exact, dar nu e semnul lui Peirce, ci al lui de Saussure. Eta: Explică-mi diferenţa, fără să devii pedant. Teo: După Peirce, semnul este o triadă: elementul sensibil (în cazul banului, bancnota de plastic), cel inteligibil (ceea ce aş putea cumpăra cu ea) şi cel real, material (cantitatea echivalentă de aur). Eta: Ludovicii, napoleonii, "cocoşeii" erau chiar de aur, adică sensibilul şi materialul făceau un singur corp. Teo: Aşa cum corpul unui fotbalist face una cu tricoul său. Eta: Sau ca numele cu persoana care se recomandă. Teo: Nu în cazul nostru, căci numele noastre, false, desigur, nu sînt legate de trupuri, ci de fraze. Eta: Bine, dar ne-am îndepărtat de semnul lui de Saussure. Teo: Revenim la el. Este doar o diadă: aspectul sensibil şi cel inteligibil. Dispare referentul obiectiv. În cazul banului, aurul. Eta: O clipă, el nu dispare, ci este dublat de dolar. După acordurile de la Bretton Woods, de după război, a avea aur sau dolari era acelaşi lucru. Teo: De treizeci de ani nu mai e aşa, de cînd America a încetat să garanteze acoperirea cu aur a dolarului. Eta: Adică, bancnota nu mai înseamnă aur, ci doar încredere. Puterea ei e pur simbolică, relativă şi schimbătoare. Teo: Care bancnotă? Pînă şi ea dispare, devenind o simplă licărire pe ecranul calculatorului. Banii de azi sînt bani virtuali.... Eta: ...pe care-i vezi un moment, atunci cînd îţi consulţi contul bancar. Dar card-ul magnetic nu este, şi el, semn? Teo: Deloc, căci nu semnifică, în sine, nimic. Este doar instrumentul care mă conect