Balcic - Cruni, Dionysopolis, de odinioara -, o frantura de amintire pe malul Pontului Euxin. Il descopeream acum doua decenii intr-o regeasca efigie a picturii interbelice: tumultuos, diafan, salbatic. Mai tarziu, l-am asimilat unei realitati metafizice peste care se cerneau toate visurile artei romanesti din prima jumatate a secolului trecut. Nazuinta spre lumina si mister. Un timp, a disparut din memoria noastra, ravasita ca insasi istoria lui milenara. Pentru mine, ramasese undeva, departe, inaccesibil si aproape ireal.

Astazi, peste toata fiinta sa, constransa de sincopele istoriei la o tacita izolare, ploua cu lumina, cu straluciri de apa, cu alburi si verzuri transparente, tremurande, expansive in bataia rosului din acoperisul caselor vechi sau al constructiilor moderne; ploua cu sentimente contrarii, cu povesti fara sfarsit care dispar si revin in fluidul magnetic al marii, al Coastei de Argint si al Gradinilor Reginei, voit scrise cu majuscule. Fiindca Balcicul interbelic, romanesc, si Balcicul de astazi, teritoriu bulgaresc, traiesc pentru noi gratie Reginei Maria, a carei inima a ramas la propriu, pana la cedarea Cadrilaterului, si la figurat, pentru eternitate -, in Edenul spre care a tanjit si pe care l-a inaltat la Balcic.

Ajungeam, in urma cu o saptamana, in paradisul lasat de "Sultana" si in marele "atelier" al pictorilor interbelici printr-o imprejurare ce o pun pe seama miracolului: la invitatia organizatorilor - Elite Art Club UNESCO - celei de-a doua editii a taberei de pictura initiata, la Balcic, de pictorita Marilena Murariu. I-am insotit, asadar pe aceia care s-au incumetat sa se intalneasca aici, fara partipriuri, cu amintirile lasate de Alexandru Satmary, Tonitza, Cecilia Cutescu Storck, Iser, Sirato, Darascu, Petrascu, Mutzner, Vasile Popescu, Ion Theodorescu Sion, Steriadi, Paul Miracovici, Leon Biju, Kimon Loghi, Micaela Eleut