Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oferta publica initiala Flamingo Computers se va derula intre 15 si 22 iunie

Publicat in Curierul, marți 7 iunie 2005 ·

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat prospectul de oferta publica initiala pentru compania Flamingo Computers, operatiune care, potrivit unor surse din piata de capital, urmeaza a se derula in perioada 15-22 iunie, transmite Mediafax. Potrivit surselor din piata de capital, ar putea fi oferite spre subscriere 17 milioane de actiuni, cu optiunea de extindere a ofertei cu 15 la suta, iar valoarea nominala va fi de 1.000 de lei pe actiune. La sfarsitul lunii februarie, repezentantii Flamingo au anuntat ca societatea isi va majora capitalul prin emiterea de noi actiuni, in cadrul unei oferte publice, aceste titluri urmand sa fie listate la Bursa de Valori Bucuresti. Ei au aratat ca suma care ar urma sa fie atrasa prin aceasta oferta va depinde de o combinatie de factori precum evaluarea firmei, pretul de oferta si de planurile de extindere ale companiei. Totusi, ei au precizat ca valoarea pusa in discutie pentru majorarea de capital este de 10 milioane de euro. Investitorii vor putea sa subscrie actiunile oferite de companie prin orice companie de brokeraj autorizata. Intermediarii vor comunica in oferta un pret minim si un pret maxim. Dupa deschiderea ofertei, se va organiza o licitatie, iar fiecare investitor va subscrie la pretul la care vrea, cu conditia ca acesta sa fie cuprins in intervalul stabilit. La final, preturile vor fi ordonate si va fi selectat nivelul pentru care exista cea mai mare rata de subscriere. Acesta va fi pretul final, valoarea sa urmand sa fie cuprinsa intre pretul minim si cel maxim. Cei care au subscris la un pret mai mic decat cel final, vor iesi din oferta, ordinele lor fiind respinse. Pentru cei care au subscris la un pret superior, nivelul pretului va fi diminuat la cel final. "Metoda s-a aplicat pana acum in Romania, dar numai in-house, de catre intermediari. Acestia realizau inainte de a intermedia oferta un studiu d

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 10 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 4 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 10 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 13 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 10 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°