Obisnuiti sa si-l imagineze pe Iliescu mai mult mort decit viu, multi exclud deja orice posibilitate de a-l mai vedea contind cu adevarat in politica romaneasca. Iliescu, exponat de muzeu, personaj de istorie care se agata disperat si ridicol de o lume, care chiar sa vrea si nu mai poate sa-l recunoasca. Aceasta perceptie e cel mai usor de ghicit chiar in propriul partid.

Uitati-va la Adrian Nastase! Omul acesta exprima cel mai bine jena care-i apasa pe majoritatea pesedistilor pusi in situatia de a-i da de inteles „bunicutei" ca, in cele din urma, nici azilul de batrini nu-i un lucru rau. E savuros sa-l vezi pe cinicul Nastase cu cit chin isi joaca rolul de fiu tandru cu un parinte nazuros si senil.

Sa-i fi vazut, de cealalta parte, simbata, la lansarea ultimei carti a lui Iliescu, pe citiva dintre fidelii sai nedezmintiti, rasfirati si resemnati, aproape ferindu-si ochii unii de altii parca pentru a nu fi nevoiti sa-si tradeze neputinta. Acesta e adevarul recent al PSD, apasator si pentru unii, si pentru ceilalti, desi din motive diferite: Ion Iliescu a devenit o povara.

Iar din acest punct de vedere, intr-adevar, revolutia pesedista, imaginata de grupul de la Cluj si pe valul careia a fost cocotat Mircea Geoana, a invins. Baietii au obtinut, pina la urma, ce-au vrut. Cu un singur amendament, totusi important. Au luat partidul mai mult pe ochi frumosi si nu cu banii jos.

Iar acesta e si el un adevar, celalalt adevar al PSD, care-i apartine, de data aceasta, exclusiv lui Ion Iliescu. Pentru ca, spre deosebire de acesta, partidul pe care l-a fondat nu s-a nascut cu o constitutie care sa suporte o operatie pe cord, or, intimplarea de la recentul sau congres l-a cam bagat in coma. Iar PSD e, in acest moment, un partid care mai mult se face ca exista.

Geoana, oficial sef suprem al partidului, nu stapineste nici