Problema personalului

Cand o privesti dinspre vecinii nostri, Romania nu e o tara mica. Suntem cea mai mare tara din Balcani, cu tot ce înseamna asta: cea mai mare economie, cea mai numeroasa armata, cele mai lungi frontiere, cele mai multe locuri în Parlamentul European. In Europa Centrala, ne plasam dupa Polonia ca a doua tara ca dimensiune. Sa însemne asta ca suntem pregatiti sa secondam pe polonezi la greutate în Europa, curaj în a promova o politica externa proprie, nu doar a vorbi despre ea (pentru cine nu stie, “revolutia portocalie” din Ucraina a avut doi mari investitori, americanii, prin variile lor fundatii de promovare a democratiei, si Polonia, ca reprezentant avansat, cam pe cont propriu, al Europei)? Daca nu reformam profund bazele politicii noastre externe, raspunsul este nu. In ciuda unui start lansat al presedintelui Basescu, care a facut titluri în presa internationala si a speriat macar vreo doi membri din hard core Europe, politica noastra externa nu are nimic din bazele solide pe care le gasim în tarile care au cat de cat o politica externa. Si cat va fi asa, nimeni sa nu se îngrijoreze sau sa se entuziasmeze de ceea ce facem noi, pentru ca proiectele noastre nu au resurse sa avanseze prea mult dincolo de lansare.

Ne lipsesc oamenii si, în consecinta, expertiza. Cand e ultima oara cand ati citit un material bun produs de cineva de la Externe sau de un institut independent, pe orice tema de politica externa, care a adus o viziune sau o solutie noua asupra oricarei probleme? Putina noastra productie pe aceste teme este strict conventionala ca forma si paupera ca si continut.

Problema clarificarii prioritatilor

Cum nu avem decat putini diplomati capabili, putini birocrati profesionisti pe externe si aproape deloc experti, capacitatea noastra de a cerceta, dezbate si adopta o strategie pe o baza informata, ca si de a c