În toată istoria lumii nu există decât un singur general care n-a cunoscut înfrângerea: Alexandru, macedoneanul pe care istoricii l-au numit cel Mare. O dată cu el "totul se precipită, totul se accelerează, totul se înalţă, totul devine luminos şi până şi imposibilul devine posibil. Un călăreţ ţâşneşte în arena lumii, un călăreţ care pare mânat de un vis prea mare pentru el. Este împins înainte de o forţă nestăvilită, o forţă ce-l stăpâneşte şi, în cele din urmă, îl doboară", afirma Benoist-Méchin.

Alexandru s-a născut în iulie 356 î.Hr. la Pella, capitala Macedoniei. Mama lui, Olimpia, illiră de origine, l-a trimis de la 13 ani să petreacă un timp în Moesia, în grota nimfelor, unde a fost iniţiat într-un număr de mistere, neîndoielnic înrudite cu ceremoniile orfice. Educaţia sa a fost încredinţată mai întâi lui Leonidas, apoi însuşi marelui filozof Aristotel, cu care a studiat în perioada 343 – 340 î.Hr., în micul oraş Mieza. La 17 ani a participat la o campanie în Tracia, iar la 18 ani a condus cavaleria macedoneană în bătălia de la Cheroneea.

În 336 î.Hr., tatăl lui, regele Filip, a fost asasinat şi Alexandru a devenit rege al Macedoniei şi şef al ligii corintice la doar 20 de ani. În urma a două expediţii, tânărul rege a consolidat stăpânirea macedoneană asupra illirilor şi tracilor, asigurându-şi liniştea la graniţele de nord ale regatului.

Alexandru, zeul

În primăvara anului 334 î.Hr., Alexandru a trecut Hellespontul în Asia, în fruntea unei armate de 35.000 de oameni, începând războiul împotriva perşilor conduşi de Darius al III-lea Codomanul. La începutul campaniei, perşii au crezut că vor putea înfrânge repede armata macedoneană, ale cărei efective păreau neînsemnate în comparaţie cu ale lor. Încrezători în numărul lor mare, asiaticii au privit cu dispreţ ceata de efebi ce se avântase să cucerească un continent necunoscut. Prima vic