Eseul A doua moarte a lui Cioran de Bernard-Henri Lévy a fost scris în 1995, la moartea (în 26 iunie) a marelui scriitor. L-am descoperit întâmplător, în timp ce răsfoiam cu plăcere şi interes masivul volum, de o mie de pagini format mare, purtând titlul Recidive. Apărută în 2004, la Editura Grasset, cartea a venit tocmai din Germania, de la bunul nostru prieten Dinu Ianculescu, căruia îi mulţumesc încă o dată prin aceste rânduri.
Recidive face parte dintr-o serie de autor - ajunsă la al nouălea volum - Questions de principe, a filosofului şi literatului francez şi adună la un loc o serie (amplă) de cronici, articole, prefeţe, comunicări, texte circumstanţiale, printre care se numără şi cel referitor la Cioran, integrat în primul capitol al cărţii: Literatură. Următoarele se intitulează Filosofie, Cinema, Reportaj, Teatru, Muzeu, Polemici. Altele sunt circumscrise mai strict: A fi evreu, Despre un fascism francez, Bosnia, Adio, Israel, Lumi în război, Folosirea timpului. Scriitorul mărturiseşte în scurta prefaţă a cărţii că ceea ce a stat la baza alcătuirii ei a fost faptul că în epoca în care trăim, ceea ce suntem, şi mai ales ceea ce ascundem interesează mai mult decât ceea ce facem (respectiv ceea ce scriem). Eseul despre Cioran schiţează în puţine cuvinte - poate prea puţine - un portret al scriitorului român, numit "un dandy al vidului", în care B.-H. L. încearcă să îmbine - cititorii vor judeca în ce măsură a reuşit - viaţa şi opera "celui mai radical pesimist pe care l-am întâlnit".
Da, desigur, Cioran a murit. Dar eram câţiva care ştiam, în ultima vreme, că era rău de tot. Avea o porcărie de boală. Dintre cele care alterează spiritul şi lasă corpul intact. Boala lui Baudelaire. Cea a lui Valery Larbaud. îşi părăsise mansarda din strada Odéon pentru o cameră de spital în care n-aveau acces decât câţiva intimi
