S-a întâmplat ca, de curând, fiind în vacanţă, să nu îmi pot stăpâni curiozitatea şi să pun piciorul într-un muzeu erotic. Pe lângă alte exponate sub sticlă, respectiva instituţie se lăuda cu o minusculă sală de cinema care "te simţea" la intrare şi începea să difuzeze un film porno de o vechime relativ impresionantă, intitulat Confesorul. Văzând acestea, nu mi-am putut stăpâni un acces de nostalgie, nu, nu după filme decoltate, ci după începuturile producţiei cinematografice. Subiect de care, nefiind în actualitate, nu m-am atins până acum. Dar mi se pare că merită să mă las dusă de acest puseu paseist cu atât mai mult cu cât vacanţa m-a cam îndepărtat de ce se găseşte pe micile sau marile ecrane de aici, şi la prima vedere, oferta nu pare prea tentantă. După ceva muncă de documentare, nu mă ambiţionez să ofer o istorie exhaustivă a debutului filmului în istoria omenirii, doar o schiţă care, probabil, va fi, din cauza spaţiului, o idee lacunară.

După cum spuneam, fiat fotografia. Instantanee, aşa cum era folosită de Muybridge şi de Marey, cot la cot cu "lanterne magice" şi cu fenakistoscopul. Abia apoi şi-au făcut apariţia montajul şi sunetul. Primele dagherotipuri datează de prin 1839. Pe la 1860, Cook şi Bonelli puseseră cap la cap un mecanism denumit "fotobioscop" şi promiteau sus şi tare "o revoluţie completă a artei fotografice". Obsesia generală la acea vreme era redarea realităţii în mişcare - valurile, norii, frunzele tremurânde, razele soarelui, toate se regăsesc în previziuni. De altfel, astfel de predicţii, se vede, au influenţat calitatea primelor filme, axate pe viaţa cotidiană. Vezi primele producţii Lumičre: Mic dejunul bebeluşului sau Partida de cărţi. De dragul acurateţii, 1895 este data la care cei doi fraţi şi-au proiectat filmul în faţa unor spectatori. Care şi plătiseră pentru asta. Totuşi şi la capitolul premiere Auguste şi Lo