Mircea Iorgulescu. Invitatul emisiunii de astăzi, doamnelor şi domnilor, este Ştefan Augustin Doinaş. Academician, sărbătorit de curând la împlinirea a 75 de ani, acoperit de elogii, Ştefan Augustin Doinaş nu are totuşi nimic din aspectul şi comportamentul unui patriarh cultural. Nu s-a faraonizat. Nu a devenit un monument. Nu are nici aerul unui solemn rentier al propriei glorii. Este deseori prezent în publicistica politică, a fost de altfel senator până la alegerile de anul trecut, este un om al cetăţii, activ, implicat şi decis. Continuă să lucreze la glorioasa revistă Secolul 20, iar silueta lui robustă şi viguroasă sfidează anii care, totuşi, s-au adunat. Dar nu se văd. Secretul acestei vitalităţi îl vom afla, poate, de-a lungul convorbirii care urmează.

M.I.: S-ar părea că sunteţi, domnule Ştefan Augustin Doinaş, dintre foştii membrii ai Cercului literar de la Sibiu, cel mai olimpian. Cât de imperturbabilă este seninătatea dumneavoastră, după trecerea prin atâtea furtuni ale istoriei?

Aţi debutat înainte de război, aţi făcut parte dintr-o grupare literară modernistă şi, prin aceasta, insurgentă în climatul anilor de război şi dictatură militară. V-aţi ratat debutul editorial normal, în 1947, din cauza instalării regimului comunist, aţi revenit târziu în lumea literară, în anii '60, aţi fost un reper constant şi puternic al opoziţiei culturale, aţi trăit prăbuşirea comunismului, aţi fost parlamentar la începutul democraţiei. Echilibrat în dezechilibre?

Ştefan Aug. Doinaş: Nu ştiu cât de echilibrat pe dinăuntru, probabil echilibrat pe dinafară. Dacă-mi daţi voie să citez o vorbă a regretatului meu prieten Negoiţescu, căruia i se aduceau diverse elogii, el avea obiceiul să spună: "Nu uita, eu sunt mascat". Ei, într-un anumit fel, şi eu port o mască, care mi-a atras multe glorii şi multe ponoase. Nu ştiu da