In fine, bilciul s-a terminat. Spectacolul pus la cale si interpretat, luni seara, de Traian Basescu a pus capat legaturii publice dintre criza rapitilor si Presedintie. Tot ce vom afla de-aici incolo - daca vom mai afla ceva important - se va scurge din Parchet, de la „servicii" sau va fi rezultatul vreunei documentari jurnalistice profesioniste.
Dar presedintele a iesit din joc, de-acum inainte e treaba „institutiilor statului" in care trebuie - nu-i asa? - „sa avem incredere". Dar cu ce raminem noi dupa aceasta istorie care, fiind o premiera, a solicitat din greu toate segmentele societatii romanesti? Pentru ca succesul si zgura lui nu se vor imparti in mod egal intre comediantii implicati in aceasta criza.
Despre partea urita s-a tot spus si s-a tot scris: Romanie suta la suta. Niste infractori sadea pierd sprijinul politic, dosarele adunate pe numele lor sint scuturate de praf, iar ei recurg la o solutie disperata. Lupta lor cu legea este transferata, in mod halucinant, peste granita, in haosul unei tari aflate in razboi.
Ostaticii sint complici - daca nu prin actiune directa, macar prin comportamentul profesional -, rapirea si revendicarea sint simulate conform planului. Dar apare si aici eticheta, atit de draga fostului premier, cu „fabricat in Romania": situatia le scapa de sub control pina si conspiratorilor.
Ce urmeaza se petrece tot la Bucuresti: emotii amestecate cu suspiciuni, scenarii, intoxicari – prostie entuziasta amestecata cu iresponsabilitate dichisita, suvite sacrificate si viata oferita zalog la ceas de maxima audienta – nervi, scrisnete, isterie si tambalau. Nici nu-ti vine sa crezi ca figurantii sint trecuti de 40 de ani si sint vaccinati la zi.
In fine, pieile ostaticilor – aflate in real pericol – scapa negaurite, iar protagonistii se intorc, pe poarta de la Otopeni, in scena din ca
