Memoriile Nadejdei Mandelstam datînd din anii 1964-1969, scoase ilegal din Uniunea Sovietică şi publicate în Statele Unite, au fost citite la început pentru aflarea de detalii privitoare la viaţa şi la uciderea lui Ossip Mandelstam. Astăzi, cînd lumea este la curent cu circumstanţele acelei vieţi tragice, lectura memoriilor se îndreaptă instinctiv în altă direcţie: către spectacolul vieţii de zi cu zi a unei Rusii aflate în punctul maximei terori, în anii '30. Tragedia poetului Mandelstam se profilează astfel pe fondul tragediei de amploare ce a antrenat milioane de vieţi.

Neşansa marelui poet are o explicaţie simplă: el s-a aflat într-un avans enorm faţă de epoca sa. Politic şi social, a înţeles de la început natura destructivă a comunismului; a refuzat, în numele culturii europene, aşa-zisa "lume nouă" ce se construia în Rusia; în timp ce scriitorii sovietici se supuneau orbeşte lui Stalin şi îl glorificau, Mandelstam şi-a ridicat, singuratic, glasul, punînd în versuri ceea ce majoritatea concetăţenilor săi gîndeau, dar nu îndrăzneau să exprime. în Rusia de astăzi, atitudinea şi gesturile lui Mandelstam ar părea normale dictate doar de bunul-simţ: în epoca lor, ele au fost eroice.

Relatarea ultimilor patru ani de viaţă ai scriitorului, între prima arestare din 1934 şi deportarea definitivă din 1938, luminează destinul unei întregi generaţii sacrificate. încă din adolescenţă, Mandelstam a părut atras irezistibil de moarte: a înţeles că regimul sovietic avea să-l distrugă, şi-a prevăzut sfîrşitul prin asasinare oficială. Am spune că şi-a trasat drumul vieţii cu ajutorul propriei poezii. Cînd, încolţiţi din toate părţile, Nadejda îi propunea lui Ossip să se sinucidă împreună şi să termine chinul, poetul refuza cu indignare: "De unde ştii tu ce va fi după moarte? Viaţa reprezintă un dar pe care nimeni n-are dreptul să-l refuze". La replic