Ca mulţi din generaţia mea, mi-am construit o carieră - atîta cîtă este - mai degrabă pe baza unei contraopţiuni. Am urmat "ştiinţele umane" nu pentru că aş fi fost irezistibil atras spre acestea, ci pentru că mintea mea era incapabilă să pătrundă, de o manieră convenabilă, tainele "ştiinţelor exacte". Paradoxal, literatura era zona în care îmi puteam da frîu liber imaginaţiei şi inteligenţei - în ultimă instanţă, zona de libertate - în vreme ce matematica, fizica şi chimia mi-au produs, pe durata întregii şcolarizări sentimentul inconfortabil al încorsetării în nişte formule imuabile al căror sens nu îl înţelegeam, dar pe care eram obligat să le învăţ pe de rost. Poate că inteligenţa mea era incapabilă să priceapă adevărurile ştiinţei sau poate că metodele dascălilor mei nu au fost cele mai eficiente, dar este cert că, din momentul în care l-am luat pe "nu pricep" în braţe, nu l-am mai lăsat pînă la sfîrşitul anilor de şcoală. Îmi dau seama astăzi că una dintre marile nenorociri ale sistemului de învăţămînt din vremea comunismului a avut drept cauză această logică binară care făcea o distincţie netă între "ştiinţele umane" şi "ştiinţele exacte".
Solomon Marcus este un savant al vremii noastre. Discret şi modest, departe de ochii veşnic iscoditori ai mass-media, profesorul Marcus are, la cei optzeci de ani ai săi energia şi pasiunea de a se interesa de tot ce este nou. Autor al cîtorva zeci de cărţi de analiză matematică, informatică teoretică, lingvistică, semiotică, poetică, aplicaţii ale matematicii în ştiinţele naturii şi în ştiinţele sociale, filozofia şi istoria ştiinţei (vezi scurta fişă bio-bibliografică de la sfîrşitul volumului), publicate în ţări de pe toate continentele, invitat să conferenţieze în marile instituţii ştiinţifice ale lumii, Doctor Honoris Causa şi premiant al mai multor universităţi de tradiţie şi prestigiu, Solomon Marcus
