Peste pădurea din Dumbrava Sibiului se lăsase întunericul; liniştea deplină a nopţii era tulburată doar de larma unui mic grup de participanţi la festival, reuniţi după un spectacol. Atmosferă efervescentă, râsete şi agitaţie, o surescitare stârnită parcă de tăcerea adâncă din jur. La un moment dat, apare lângă noi o trăsură şi, potrivit obiceiului, oaspeţii sunt întrebaţi dacă doresc să facă o plimbare. Cei mai mulţi dintre convivi refuză invitaţia; eu, însă, mă declar amator de o promenadă nocturnă. Aceasta îmi amintea de drumurile cu trăsura alături de tatăl meu, medic, atunci când, dacă îmi isprăvisem lecţiile, mă lua cu el în oraş, unde avea de făcut vizite acasă la bolnavi. Intra la câte un pacient, iar eu, un puşti la vremea aceea, îl aşteptam în tovărăşia birjarului, domnul Bobuleţ. Vorbeam despre cai şi despre cât de bine trebuie hrăniţi, despre mânji, despre preţurile de pe piaţă... nu mă îndoiesc că din amintirile astea mi-a venit cheful brusc de a face în seara aceea o plimbare cu trăsura. O plimbare prin pădurea cufundată în noapte, vegheată doar de luna învăluită în nori... Până la urmă, ne-am urcat trei inşi; cu pas domol, calul s-a pus în mişcare. Nu se mai auzea decât zgomotul copitelor lui, înaintam lent, înconjuraţi de o linişte încărcată de mister. În faţa mea se profila spatele uriaş al vizitiului tăcut, care dirija monotonia calmă a ritmului. Ici şi colo, câte un felinar îşi împrăştia lumina câţiva metri de jur-împrejur... călătoria "trăsurii fantomă".

În întuneric, se întrezăreau vag în depărtare clădiri ameninţătoare şi stranii; am dat ocol unui lac, apoi am văzut înălţându-se turla unei biserici cum sunt cele din nordul ţării, după aceea nişte mori de vânt... Unde mă aflam? Scurtă incursiune într-un ţinut imaginar. Imposibilitatea de a recunoaşte în mod real ceva... şi, în faţa misterului acestor năluciri, mi-am spus că în