Nu vad ce dezvaluiri putea face presedintele Basescu la conferinta de presa despre criza ostaticilor. Daca presa astepta asa ceva, atunci s-a prezentat la licitatia de miracole cu doua saptamani intarziere. Marea dezvaluire se consumase duminica, 22 mai, ziua in care ostaticii au fost eliberati. Cum? Cine vrea senzatii tari are la dispozitie propria fabrica de fantasme.
Daca fabrica e in greva sau e coplesita de comenzile plasate de Laura Andresan, atunci ramane cura de romane de actiune. Literatura de specialitate e de gasit in orice statie de metrou, supermarket sau toneta, amestecata frateste cu romanele de amor turbat si cu cele mai proaspete avertismente ale lui Nostradamus.
Presa e insa purtatoarea unei misiuni publice. Poate ca in statiile de metrou si supermarketurile mai sus mentionate publicul larg se framanta, muncit de intrebarea: ce a dat oare Basescu in schimbul ostaticilor? Intrebarea a urcat pana in prima pagina a ziarelor si nu vrea sa plece. Insa viata ei de-o schioapa e provocata din pix.
Opinia publica are propriile "surse sigure, pare sa cunoasca raspunsul si e multumita de el. Cu alte cuvinte, multa lume a remarcat ca, dupa elierarea ostatecilor, soldatii romani au ramas in Irak, iar Transilvania intre frontiere. E de ajuns. Restul e marunt, fie ca Basescu a promis toti rulmentii din Barlad, fie ca s-a jurat ca ii face buletin de Bagdad lui Mile Bin Carpenisan.
Un singur lucru ramane nelamurit dupa incheierea crizei ostaticilor: rolul presei. Traian Basescu avea tot dreptul sa se mire cu multa furie de ispravile neasemuite ale gazetarilor. Ei i-au declarat liberi pe ostatici in momentul in care acestia incasau pumni intr-o pivnita imputita din Bagdad.
Ei au gasit de cuviinta sa provoace un electrosoc gratuit si perfid, sugerand ca macar unul dintre ziaristi e complice la propria rapire.
