Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) a inceput renegocierea clauzelor contractului incheiat de autoritati, in 2004, cu compania Bechtel pentru constructia autostrazii Brasov-Bors, una dintre problemele discutate fiind avansul considerat "prea mare".
"De saptamana trecuta am reinceput negocierile unor clauze la contractul cu Bechtel, clauze care acum sunt pe langa legislatia romaneasca. Pot sa va spun doar ca una dintre clauze se refera la acordarea avansului", a spus Dobre intr-o conferinta de presa. El nu a precizat la ce valoare se ridica avansul care ar fi trebuit sa fie achitat de autoritatile romane, insa a apreciat ca suma "este mare, sunt bani prea multi". "Ieri (luni, n.r.) a fost facuta o plata de 10 milioane de euro pentru Bechtel. La finele anului trecut, datoria se ridica la 91 de milioane de euro, iar acum, dupa mai multe plati, datoria a ajuns la 78 de milioane de euro. Sunt facturi emise pana la 30 aprilie 2005", a spus Dobre.
El a reamintit ca plata datoriei va fi asigurata in urma contractarii unui credit in valoare de 100 de milioane de euro. Bechtel a anuntat, vineri, ca activitatile de constructie a autostrazii Brasov-Bors au fost reduse ca urmare a platilor insuficiente efectuate de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale. Lucrarile au inceput anul trecut, in baza unui contract in valoare de 2,2 miliarde euro. Dupa alegeri, noua administratie de la Bucuresti s-a pronuntat, in mai multe randuri, in favoarea inceperii unui alt proiect de autostrada, pe traseul Bucuresti-Pitesti-Ramnicu Valcea-Sibiu-Lugoj-Arad-Timisoara, considerat prioritar in domeniul infrastructurii. Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat, la sfarsitul lunii martie, ca lucrarile pentru autostrada Transilvania vor fi finantate in functie de fondurile ramase disponibile dupa acoperirea costurilor pentru traseul prioritar. @