- Social - nr. 112 / 9 Iunie, 2005 Biserica crestina _ Ortodoxa si Catolica - sarbatoreste, la 40 de zile de la Invierea Domnului, Inaltarea Sa la cer, ultimul eveniment important din activitatea pamanteasca a Mantuitorului. Sfintele Evanghelii ne spun: "Apoi i-a scos afara din cetate, pana in Betania si, ridicandu-si mainile, i-a binecuvantat si cand ii binecuvanta a inceput a se indeparta de ei si a se inalta la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors la Ierusalim, cu bucurie mare". Departandu-se de lume cu trupul, Iisus ramane Dumnezeu-Omul, Dumnezeu intrupat. Trupul Lui a devenit atat de spiritual, incat s-a putut aseza in slava Sfintei Treimi, la dreapta Tatalui. Astfel, Iisus a asezat natura umana in slava dumnezeiasca vesnica, devenind puntea de legatura dintre oameni si Dumnezeu. Inaltarea la cer a Mantuitorului nu reprezinta numai un eveniment esential din viata Sa, ci si inaltarea omului din umilinta catre fiinta libera creata de Dumnezeu, deci indumnezeirea fapturii. Inaltarea Domnului ne intareste credinta ca Iisus va reveni iarasi, in glorie, asa cum au spus cei doi ingeri, asa cum L-au vazut Sfintii Apostoli inaltandu-se. Sarbatoarea Inaltarii Domnului are pentru noi, romanii, si un alt sens: acela de cinstire si pomenire a Eroilor si Martirilor Neamului, care si-au dat viata pentru apararea si intregirea tarii, pentru dreptate si adevar. In credinta ortodoxa, marturisim ca acei crestini cu viata curata, care au murit cu credinta in inviere, raman vesnic vii. La moartea trupului, sufletele lor se inalta la ceruri, asteptand invierea. Letitia Bota - Social - nr. 112 / 9 Iunie, 2005 Biserica crestina _ Ortodoxa si Catolica - sarbatoreste, la 40 de zile de la Invierea Domnului, Inaltarea Sa la cer, ultimul eveniment important din activitatea pamanteasca a Mantuitorului. Sfintele Evanghelii ne spun: "Apoi i-a scos afara din cetate, pana in Betani