„I-am spus doamnei ministru: vreau sa fie bombardata cladirea Teatrului National si sa lucrez pe ruinele ei“.
Invitat de Asociatia ECUMEST, Andrei Serban a avut o intilnire cu studentii de la UNATC Bucuresti si face, in perioada 8-18 iunie, un master class la Teatrul din Cluj. La Colegiul Noua Europa, timp de trei zile, Andrei Serban a citit fragmente din memoriile sale, un volum ce va aparea spre sfirsitul anului la Editura Polirom. Prezenta in Romania coincide cu alegerea lui Ion Caramitru ca director al Teatrului National din Bucuresti, teatru pe care Andrei Serban l-a condus in perioada 1990-1993. Interviul acordat revistei Observator cultural porneste de la legatura lui Andrei Serban cu TNB, o rana deschisa si purulenta. Andrei Serban se afla in Romania dupa trei montari exceptionale, facute in mai putin de sase luni, la Staatsoper din Viena, la Metropolitan Opera din New York si la Chicago Opera Theater.
Domnule Andrei Serban, e adevarat ca actualul ministru al Culturii, Mona Musca, v-a propus sa preluati Teatrul National Bucuresti?
Dinsa mi-a dat un telefon la New York, imediat dupa ce a fost numita in functie, imediat dupa ce Sararu si-a dat demisia, ca sa-mi propuna sa vin director la National. Atunci, in ianuarie, ea nu stia exact care sint legile. Cind mi-a propus sa revin la National, am pus doua conditii. Aberante. I-am spus doamnei ministru: vreau ca aceasta cladire, fara spirit, construita pe gustul lui Ceausescu, sa fie bombardata si vreau sa lucrez ori pe ruinele ei, ori sa se refaca Teatrul National vechi si sa se reinstaureze acel spirit. Si i-am mai spus ca vreau sa lucrez cu un alt colectiv.
Un alt colectiv cu totul?
Cu totul. Sa fie Noul Teatru National. Sa pot alege pe cine vreau in trupa, sa am o mina complet libera de a reface de la zero. Mona Musca mi-a spus, foarte politicoasa: bine