Si, ca totul sa devina mult mai complicat pentru conducerea Primariei, au fost descoperite numeroase nereguli in legatura cu stabilirea, controlul, urmarirea si incasarea impozitelor si taxelor locale, precum si a altor venituri ale autoritatii administratiei teritoriale.
In perioada 7-28.02.2005, Curtea de Conturi a efectuat verificari la contul de executie si la bilantul contabil pe 2004 al Consiliul Local Pangarati. Vanzarea unor terenuri aflate in proprietatea publica a ridicat anumite semne de intrebare controlorilor financiari.
In 2004 din proprietatea publica a Primariei Pangarati au fost vandute doua terenuri, in suprafata totala de 1.708 mp. Din aceasta, 708 mp teren pentru constructii, situat in satul Oantu, a fost vandut lui Petru Bordea, iar 1.000 mp de teren intravilan i-au fost vanduti lui Aurel Cojocaru.
Pana la data vanzarii lor, cele doua terenuri au fost inchiriate sau concesionate. Pretul de vanzare a fost de 68.566.322 lei, respectiv 24.558.331 lei.
Conform lucrarii de reevaluare a activelor fixe, intocmita de SC Servexpert SRL Piatra Neamt in decembrie 2003, rezulta ca valoarea terenului de 708 mp era de 165.697.488 lei, iar valoarea celui de 1.000 mp era de 234.036.000 lei. Cele doua contracte de vanzare-cumparare poarta semnatura primarului comunei Pangarati, Ioan Surdu.
In contractele incheiate intre parti este precizat faptul ca terenul de 708 mp care „se vinde face parte din domeniul privat al comunei Pangarati si se vinde in baza Hotararii nr.12/2004".
Pentru terenul de 1.000 mp se consemneaza ca "Imobilul ce se instraineaza face parte din domeniul privat al comunei Pangarati, conform Adeverintei nr.3278 din 28 mai 2004".
Realitatea bat-o vina!
Toate bun