În toată istoria lumii nu există decât un singur general care n-a cunoscut înfrângerea: Alexandru, macedoneanul pe care istoricii l-au numit cel Mare. O dată cu el "totul se precipită, totul se accelerează, totul se înalţă, totul devine luminos şi până şi imposibilul devine posibil. Un călăreţ ţâşneşte în arena lumii, un călăreţ care pare mânat de un vis prea mare pentru el. Este împins înainte de o forţă nestăvilită, o forţă ce-l stăpâneşte şi, în cele din urmă, îl doboară", afirma Benoist-Méchin.

Educat de Stagiritul însuşi, Alexandru a ajuns rege al Macedoniei şi şef al ligii corintice la doar 20 de ani. După ce a consolidat stăpânirea macedoneană asupra illirilor şi tracilor, asigurându-şi liniştea la graniţele de nord ale regatului, tânărul rege a început campania asiatică, cea care avea să-i aducă gloria dar şi moartea. În războiul cu perşii lui Darius al III-lea Codomanul, care se aştepta să înfrângă fără probleme armata de efebi a lui Alexandru, a obţinut câteva victorii importante, în urma cărora a ocupat Siria, Fenicia şi Palestina. În Egipt a fost proclamat zeu şi i

s-a prezis că va conduce Universul. Pentru a împlini prezicerea, a reluat campania spre inima Imperiului Persan, obţinând în 311 î.Hr. o victorie zdrobitoare la Gauamela, care avea să însemne deschiderea porţilor Orientului.

Urmaşul Marelui Rege

Nici una dintre victoriile anterioare nu fusese însă decisivă. Abia la Gaugamela a început marea schimbare, atunci când a încolţit pentru prima oară în mintea unui om ideea de a crea o monarhie universală, adunând laolaltă Orientul şi Occidentul. Regele Regilor, Darius, s-a retras spre răsărit pentru a nu fi capturat, luând cu el tot ce mai rămăsese din trupele-i fidele, precum şi floarea nobilimii. În acel moment, un întreg continent s-ar mai fi putut ridica în spatele lui Darius pentru a-i veni în ajutor: sacii, masageţii, sc