„Intersectia“ este un punct privilegiat in spatiu; se intilnesc aici (cel putin) doua linii. Din perspectiva celui aflat la intersectie, se intrezaresc, in mod necesar, mai multe alternative. Privilegiul de a te afla la o cumpana de drumuri este asadar insotit intotdeauna de dificultatea alegerii. Nimic nu se da gratuit, toate au un pret in lumea asta…
Aceste reflectii (recunosc, oarecum banale) s-au trezit in mintea mea la lectura recenta a citorva articole „de actualitate“ din presa culturala. Pe de o parte, dorinta de a fi implicat te impinge inspre angajare, spre participarea la dezbatere. Pe de alta, perspectiva impusa de (auto)situare la intersectie indeamna mai degraba spre cumpatare, spre retragere. Dar daca te retragi, nu risti irelevanta, nu tradezi, oare, tocmai functia esentiala a observatorului cultural? incerc sa ma pun in locul cititorului meu si ma intreb: la ce se asteapta el? La o parere „obiectiva“, posibila – poate – datorita pozitionarii in punctul de intersectie sau la o pozitie cu totul „ortogonala“, aparent lipsita de orice legatura cu dezbaterile curente, dar care poate sa aduca in prim-plan o idee noua, sa-l conduca la concluzii noi si nebanuite? Dileme simple, copilaresti poate, si totusi nu usor de transat. De exemplu, ma gindesc la problema „specificitatii“, a particularitatii problemelor cu care se confrunta cititorul la Bucuresti sau in provincie: situatia precara a invatamintului, coruptia in viata politica si economica, „tradarea“ intelectualilor inainte si dupa 1989, indoielile in legatura cu viitorul in Uniunea Europeana, situatia tinerilor (dar si atitudinea lor fata de problemele de mai sus!) etc.
Diferenta intre Romania si restul lumii occidentale imi pare a fi, din aceste puncte de vedere, doar cantitativa. in ziarul Washington Post citesc astazi ca „un studiu recent efectuat in 29 de tari de Organiza
