Intr-un gest menit sa introduca un element suplimentar de tensiune in relatiile cu guvernul cancelarului Gerhard Schroeder, administratia Bush a trantit usa in nas autoritatilor germane in ce priveste sperantele acestora de a ocupa un loc permanent in Consiliul de Securitate al ONU.
Potrivit cotidianului "New York Times", intr-o convorbire intre patru ochi cu ministrul german de Externe, Joschka Fischer, secretarul Departamentului de Stat, Condoleezza Rice, i-a spus de la obraz ca extinderea componentei Consiliului de Securitate este o chestiune de importanta secundara fata de necesitatea de a se imbunatati substantial managementul Natiunilor Unite.
Ea i-a comunicat lui Fischer ca, fara a sprijini ideea extinderii, SUA nu se opun, totusi, aspiratiilor germane, dar ca sunt foarte circumspecte in privinta largirii numarului de membri ai Consiliului de Securitate de la 15 la 25, inclusiv prin admiterea a patru membri permanenti, Germania, Japonia, India, Brazilia.
Dupa intrevedere, d-na Rice a declarat ziaristilor ca "la ordinea zilei sunt multe reforme in cadrul ONU si, in acest context, ar putea fi luata in considerare si o reforma a Consiliului de Securitate", adaugand insa ca este nevoie de "discutii sobre si o perioada de reflectie", pentru a se ajunge la un consens.
In limbaj diplomatic, aceste cuvinte echivaleaza cu un afront fatis, asa cum considera multi reprezentanti europeni si asiatici de la sediul ONU, ale caror opinii sunt citate de ziarul amintit, sub pecetea anonimatului. Pozitia Washingtonului, estimeaza acestia, se explica prin iritarea resimtita si astazi de administratia Bush fata de opozitia lui Schroeder la razboiul din Irak.
La sediul ONU, afirma "New York Times", exista o stare de nedumerire si dezamagire vizavi de atitudinea Washingtonului, care pare a privi cu ochi buni doar candidatur