Ziua de ieri a fost o zi specială, cel puţin pentru mine, având în vedere faptul că, după cinci ani de facultate, am ajuns să mă văd îmbrăcată în robă şi participând la festivitatea de absolvire. Aşa că am decis ca subiectul acestui editorial să nu vizeze vreun subiect politic, social sau vreo analiză a unui eveniment de ultimă oră şi voi ignora pentru moment atacurile unor actori ai vieţii publice de-ranjaţi de materialele semnate de mine.
Pentru absolvenţi, festivitatea este încă un pas spre intrarea în adevărata viaţă, cu toate obstacolele şi greutăţile ei. Probabil puţini au fost cei care au realizat acest lucru. Este şi greu să te gândeşti la asemenea aspec-te, fiind înconjurat de părinţi şi rude, printre buchetele de flori sau printre versurile Gaudeamusului. Deopotrivă, festivitatea rămâne şi pentru profesori un moment de emoţie, o nouă generaţie de tineri pe care i-au pregătit pentru o viaţă pusă în slujba bolnavului. Din păca-te, însă, nu pot să nu remarc scăderea interesului spre medicină sau farmacie a tinerelor generaţii, un aspect ce se reflectă şi prin scăderea drastică a numărului de înscrişi la examenul de admitere. Meseria în halatul alb este una frumoasă, dar, din păcate, una destul de post plătită care nu mai tre-zeşte interesul tineretului pentru a urma această cale. Sunt tentată să spun că doar cei cu adevărat dedicaţi se mai încumentă să urmeze meseria de medic. Poate mă înşel…
Revenind însă la ideea iniţială, ziua de 10 iunie a fost una specială pentru toţi absolvenţii. Chiar dacă festivitatea nu reprezintă decât simbolic sfârşitul anilor de studenţie, asta deoarece adevăratul hop este examenul de licenţă şi greută-ţile ce ne aşteaptă la intrarea într-o nouă etapă a vieţii. Ce ne rezervă viitorul, unii o vor numi soartă, alţii ha-zard, şi poate că peste zece ani ne vom reîntoarce şi vom constata că sfârşitul anilor de studenţie
