"Viata de apoi"
Toata lumea a auzit de epigrama, presupusa a-l viza pe Eminescu, tiparita de Macedonski in numarul pe iulie 1883 al "Literatorului", de pe urma careia autorul a avut de patimit o viata si o posteritate. Ceea ce stiu mai putini e ca, in 1882, acelasi Macedonski publicase in aceeasi revista un poem cu referiri precise si nu tocmai magulitoare la Eminescu. Datat "Bucuresti, august 5, 1882" si intitulat "Viata de apoi", el inchipuia soarta postuma a poetilor romani, putand fi citit ca o replica la "Epigonii". Macedonski se imagineaza dupa moarte: "Topindu-ma cu-ncetul in viermi m-am preschimbat.../ Murind si viermii-n urma, pamantul s-a-ngrasat/ Si soarele de vara facandu-l ca sa fiarba/ Din mine si dintr-insii nascura flori si iarba..." In jur, "cresteau mii de scaeti/ Nascuti din niste lesuri ce-n lume cat traira .../ Cu pene batatoare la ochi, se-mpodobira ...", in care identifica "un card de falsi poeti". Dintre ei, se detaseaza "Greoiul Eminescu poet din scoala noua", "intr-o ciuperca schimbat ca sa nu-l ploua", "Prodanescu, Naum si alte moaste", care "oracaiau pe vale schimbati in biete broaste", "Stancescu, zugravul literar,/ Ca mort mai dinainte, ajuns deja magar"; Cornescu – fostul director al Nationalului, nemurit de Odobescu prin "Pseudokinegetikos" – "ajunsese a fi prepelicar", iar "Alecsandri cel mare" – "cine oare-ar crede-o s-ar vrea s-o recunoasca" – "era si el o broasca"! Si lista continua cu poetii preferati ai autorului: "Sihleanu s-altii in flori de balsamini/ Zambeau scaldati in roua, in aer si-n lumini", "Sarmanul Nicoleanu plangea intr-o rachita/ De vanturi adiata, de soare poleita", "Pe-o ramura un grangur vedeai in departare .../ Era Deparateanu cantand fara-ncetare./ Iar dincolo de dansul, in cel mai falnic brad/ Cu craci impodobite de frunze ce nu cad/ Priveai la Heliade cu brate ridicate,/ Cum cere de
